Tocmai văzusem cum se prăbuşeşte faleza de la Constanţa, după cele de la 2 Mai şi Eforie Sud (sau Nord?). Ba mai văzusem o dată în ce stare se află şi aşa-zisul cel mai ambiţios proiect de autostradă european, adică fantomatica şosea numită Transilvania. Nu era prima oară când aflam cât costă la noi şi cât costă în alte părţi, nu era prima oară când vedeam că pentru ca Bechtel să pună laba pe această lucrare, cu un contract înrobitor pentru România, a lucrat şi unul dintre ambasadorii Statelor Unite, „licuriciul cel mare”, e drept, pe vremea guvernării Năstase.
Tot lucruri drăguţe şi încurajatoare, nu-i vorbă. După ce că şi numărul de locuitori ai României scade îngrijorător, conform altei informaţii, reluată duminică, uite că nici cu teritoriul nu stăm mai bine. Dacă nu ne ia Uniunea Sovietică Basarabia şi nordul Bucovinei, pentru că nu mai au ce lua, fiind gata luate, uite că nici Marea Neagră, singurul nostru vecin mai paşnic, după spusele unui istoric de altădată, nu mai e ce-a fost. Măcar asta nu va putea face din terenul pierdut de la 2 Mai, Eforie Sud, Constanţa şi de unde s-o mai pregăti să ne răpească vreo parte, cine ştie ce RSS, care să devină după aia pretext de noi conflicte. De unde noi eram mari şi tari la Marea Neagră acum câţiva ani, iată că tot marea e mai mare şi mai tare. De-aia zic eu că nu e bine să te pui cu natura, că, oricum, nu ai şanse de câştig. Bine măcar că, deocamdată, Bechtelul nu ne ia decât bani dacă nu lucrează, că la valoarea noastră ne puteam trezi cu vreo clauză care să prevadă confiscarea terenului pe care ar trebui să se construiască autostrada, în cazul în care lucrările nu se plătesc la timp, aşa majorate cum sunt. Nu ne iau decât nu ştiu cu cât mai mult peste dobânda Euribor… În schimb, fiţi liniştiţi, că pentru lucrările la vilele cu piscine şi tot luxul construite pentru politicienii noştri sau pentru oamenii lor de încredere, se găsesc companii care să ceară, ruşinoase, preţuri subevaluate.
Probabil că, inspirat de informaţia cu Euriborul de mai sus, cel care i-a scris pe teleprinter prezentatoarei reportajelor s-a gândit să ne tragă şi un citat din… şi aici s-a produs catastrofa: „filozoful Euripide”. Nu ştiu câtă lume a băgat de seamă gafa culturală impardonabilă a vorbitoarei, de la sfârşitul acestor plăcute reportaje, care ne arătau cine suntem. Aşa că va trebui totuşi, cu toată ruşinea, să corectez afirmaţia aceea, măcar pentru dna Gheorghe, deşi nu cred că o să-i mai întâlnească vreodată numele. Euripide a fost un dramaturg (sau poet tragic) grec, care a trăit între anii 480-406 înainte de Hristos şi a scris o serie de tragedii celebre în lumea de azi, dintre care unele se mai joacă şi la noi: Medeea, Hippolit, Andromaca, Hecuba, Alceste, Electra, Ifigenia în Taurida, Bacantele şi multe altele.
Pentru aceeaşi dnă, nu strică poate să atrag atenţia că datele între care a trăit Euripide, dramaturgul, nu filozoful, nu sunt greşite, ci aşa se numără anii dinainte de naşterea lui Hristos, descrescător, într-un fel de numărătoare inversă, deşi ei, cei de atunci, aveau alte criterii, cu care nu vreau să-i îngreunez memoria. Culmea este că Euripide are şi el o părere despre tăcere, i-aş cita-o prezentatoarei doar pe aceea, comună cândva, latină (ştiţi, latinii nu sunt chiar totuna cu grecii antici, vorbeau limbi diferite şi aveau culturi diferite, nu vă mai explic ce e aia cultură…), care nu-i aparţinea: si tacuisses, philosophus mansisses, iar pe româneşte: dacă tăceai, filozof rămâneai. Vorba unui francez: mai bine să taci şi să se întrebe lumea dacă nu cumva eşti prost decât să vorbeşti şi să confirmi.
Capacul pe care l-a pus „filozoful Euripide” ne arată, dacă mai trebuia, că lucrurile stau prost pe toate planurile. Nu numai cu autostrăzile stăm prost, dar stăm prost şi la minima cultură generală şi deprindere profesională de a te informa înainte de a pretinde să-i informezi pe alţii. Astfel se face că nici n-am mai băgat de seamă ce a spus „filozoful Euripide”, că ni s-a dat un citat pilduitor, după ce am auzit că dramaturgul, de aflat prin cărţile de specialitate şi chiar şi în manuale ca ultimul dintre tragicii greci, a fost avansat (sau retrogradat?) la rangul de filozof.
Nu spun, Doamne fereşte, că faleza Mării Negre o ia la vale, fuge şi ea din România, poate pe urmele sutelor de mii de cetăţeni exasperaţi, din cauză că dna respectivă nu ştie ce a fost Euripide. Nu, faleza s-ar fi prăbuşit şi dacă dumneaei ne spunea corect „dramaturgul Euripide”. Şi nici contractul cu Bechtel nu l-ar fi negociat mai bine unii care ştiau cine a fost Euripide. Pentru că, totuşi, „dl Adrian Năstase, care asista radios la semnarea actului, ştie foarte bine cât de filozof a fost Euripide, săracul. Dar măcar asta să ne fi rămas, o televiziune publică la care nu se fac gafe demne de cele comerciale, unde ele se ţin lanţ şi când nu este citat nici un clasic grec, latin sau chiar român. Dar aşa? Nici asta să nu ne mai fi rămas? Să se fi putut spune: proşti, proşti la afaceri, da’ culţi. În 1990, cred, o revistă de umor din acele vremuri lansa formula „cu cât suntem mai mulţi, cu-atât suntem mai culţi”. Dar am început să ne cam împuţinăm. De altfel, TVR ne prevenise chiar în jurnal, aşa că, poate, faza cu „filozoful Euripide” n-a fost decât o consecinţă subtilă a ştirii respective.
