Premierul Vlad Filat propune ca Alianţa pentru Integrare Europeană să iniţieze discuţii cu Partidul Comuniştilor, în vederea identificării unei candidaturi de compromis la preşedinţia Republicii Moldova şi a sugerat că PLDM nu-l mai susţine pe democratul Marian Lupu pentru funcţia de şef de stat, relatează NewsIn.
Premierul Vlad Filat a vorbit, într-un discurs rostit astăzi, după consultări cu societatea civilă, despre impasul politic în care se află Moldova, în absenţa unei soluţii privind alegerea preşedintelui.
El a propus, în acest sens, ca Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), coaliţia aflată la guvernare la Chişinău, să iniţieze discuţii cu Partidul Comuniştilor pentru identificarea unei candidaturi de compromis la funcţia de şef de stat.
„La cum stau lucrurile acum, se creează impresia că doar o persoană poate fi preşedinte sau doar o persoană poate fi preşedintele Parlamentului”, a afirmat Filat, într-o aluzie voalată la Marian Lupu, considerat candidatul AIE la preşedinţie, conform împărţirii puterii în cadrul alianţei celor trei partide aflate la guvernare.
Premierul moldovean a propus, de asemenea, modificarea Constituţiei de către Alianţa pentru Integrare Europeană şi Partidul Comuniştilor (PCRM) pentru ca preşedintele să fie ales de către popor, dacă AIE şi PCRM nu ajung la o înţelegere în privinţa unei candidaturi de compromis.
În acelaşi timp, premierul Vlad Filat a promis că va face totul pentru a evita alegerile parlamentare anticipate în Republica Moldova.
„Poziţia mea, în calitate de premier, este că alegerile anticipate ar fi un dezastru pentru ţara noastră. Nu putem guverna într-o ţară aflată permanent în alegeri. Voi face totul pentru a evita alegerile parlamentare anticipate”, a spus Filat. El a adăugat că întreruperea dialogului cu PCRM în vederea alegerii preşedintelui a fost o mare greşeală şi a îndemnat ca acesta să fie reluat.