Fidel Castro a scris, în primul său articol din iulie încoace, că discursul lui Barack Obama la ONU a fost „o prostie” şi o tentativă de a justifica ceea ce nu poate fi justificat, relatează BBC, preluat de NewsIn.
Castro a condamnat şi raidurile aeriene ale SUA şi NATO din Libia ca fiind „o crimă monstruoasă”.
Fidel, 85 de ani, care i-a transferat puterea fratelui său Raul în 2006, nu s-a mai aflat în atenţia publică în ultimele luni, ceea ce a alimentat speculaţiile legate de starea sa de sănătate.
Citând din discursul susţinut de Obama săptămâna trecută la Adunarea generală a ONU, Castro scrie că liderul american a încercat „să explice inexplicabilul şi să justifice ceea ce nu poate fi justificat”. „Cine oare înţelege prostiile spuse de preşedintele american la Adunarea generală?”, se întreabă Castro.
Obama a distorsionat situaţia din mai multe ţări, printre care Siria, Iran, Afganistan şi Libia, a mai subliniat el în articol.