3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialFetele sunt „udate" să nu se ofilească

Fetele sunt „udate” să nu se ofilească

Lunea Paştelui în Transilvania i-a transformat pe băieţi în adevăraţi „pelerini” pe la casele fetelor, unde au mers cu udatul. Obiceiul a ajuns în Transilvania prin intermediul saşilor, dar s-a răspândit pe filieră maghiară, apoi a fost adoptat şi de români. În multe din poezioarele pe care le spun băietii, fetele sunt asemănate cu nişte flori de aceea trebuie udate ca să crească mari, iar de la apa din fântână, cu timpul, oamenii au trecut la apa de colonie şi parfum. Dimineaţa pornesc la udat cei mici, care conform tradiţiei sunt răsplătiţi cu ouă roşii şi prăjituri.

Cel mai cunoscut text pe care ei îl spun la intrarea în casă spune : „Eu sunt micul grădinar / Cu sticluţa-n buzunar / Am auzit că aveţi o floare, pot să o ud să crească mare?” Astfel îşi încep udatul sau stropitul tinerii din Ardeal, care merg la casele unde locuiesc fete şi le stropesc cu parfum. Dacă la sate copiii încep dintr-un capăt şi termină în celălalt, la oraşe bat la orice uşă care s-ar putea deschide. „Nu deschide toată lumea. Poate-s la pădure că îi cald afară. Dar unii nu deschid că sunt zgârciţi” spune Dănuţ, un udător în vârstă de 10 ani care a adunat câteva ouă roşii şi câţiva lei.

Legenda fetei creştine şi a fetei păgâne

Obiceiul are la bază legenda fetei creştine şi a fetei păgâne. Aceasta spune că într-o zi o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credinţa în Dumnezeu, despre binele creştin şi a îndemnat-o să se creştineze. Păgâna i-a spus atunci că se creştinează numai dacă îi dovedeşte că există Dumnezeu, care să coloreze ouăle în roşu. Minunea s-a întâmplat, iar cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. Se spune că de la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat de Paşte. Indiferent de poveştile care îi stau la bază, obiceiul e vechi de sute de ani şi e practicat nu numai în satele din Transilvania, dar şi la oraşe, de bărbaţi de toate vârstele. Copii sunt răsplătiţi cu dulciuri şi bani, iar adulţii cu mâncare şi băutură.

Cele mai citite

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...
Ultima oră
Pe aceeași temă