4.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialFețele prietenilor tăi ar putea fi parola ta în viitor

Fețele prietenilor tăi ar putea fi parola ta în viitor

Una dintre probleme cu folosirea de parola pentru a demonstra identitatea e că parolele care sunt ușor de ținut minute sunt ușor de spart de un posibil atacator al contului tău, iar cele greu de ghicit sunt și greu de ținut minte.

Rob Jenkins de la Universitatea din York și colegii săi propun un nou sistem bazat pe recunoașterea facială care se numește Facelock.

Majoritatea dintre noi nu avem memeoria necesară pentru a ține minte șiruri lungi de caractere arbitrare, dar putem ține minte și recunoaște fețe. Abilitatea noastră de a recunoaște oameni pe care îi știm, chiar și când nu i-am mai văzut de mult timp, chiar și când fotografia are calitate proastă, iar personajul se uită în altă parte sau are ochelari de soare și o șapcă trasă pe ochi, este extraordinară. Facelock încearcă să integreze această abilitate într-un sistem de autentificare a identității.

Atunci când cunoaștem pe cineva putem să îl recunoaștem și în imagini neclare, dar această abilitate nu implică și fețele necunoscute. Dacă nu cunoaștem o persoană ne este greu să identificăm două imagini diferite ale aceleiași persoane.

Acesta este principiul de bază propus de sistemul de autentificare. Cuiva care încearcă să-și autentifice identitate i se vor oferit câteva pagini care au fiecare câte nouă fețe dintre care una este o persoană cunoscută. Pentru a demonstra identitatea va trebui să găsească persoana cunoscută pe fiecare pagină.

În faza de testare, subiecții ar trebuit să aleagă imagini ale unor persoanlități obscure necunoscute publicului larg, dar familiare lor. Aceștia au avut o acuratețe de 97,5%, comparativ cu cea a presupușilor atacatori care au reușit doar 1%. Chiar și un an mai târziu subiecții au reușit să indentifice fețele cu o rată de succes de 86%.

Cercetătorii au verificat și dacă cineva care ne cunoaște bine ar putea recunoaște multe dintre aceleași fețe. Interesant este că partenerii de viață și prietenii aproapiați au reușit doar în 6,6% din cazuri. Colegii s-au descurcat și mai prost.

Sistemul se confruntă totuși cu o serie de întrebări încă fără răspuns: Cum vor fi alese imaginile pentru sistem? Cum vor găsi imagini suficient de diferite ale aceleași persoane și cum vor știi cât e diferit e suficient de diferit? Ar putea un program de recunoaștere facială să spargă sistemul?

Sursă foto:www. blogs.discovermagazine.com

Cele mai citite

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă