Editia aniversara a Festivalului Cerbul de Aur, care va sarbatori 40 de ani de existenta, va avea loc anul viitor, a anuntat secretarul general al PSD, Titus Corlatean, sambata, la Brasov, Rompres.
El a afirmat ca directorul general al Televiziunii Romane, Alexandru Sassu, i-a confirmat faptul ca proiectul de organizare al festivalului este finalizat si este prevazuta si suma necesara organizarii acestuia.
La inceputul saptamanii viitoare, proiectul va fi supus aprobarii Comitetului Director al TVR, dupa care vor fi contactate autoritatile brasovene.
Corlatean a subliniat ca proiectul de organizare al festivalului cuprinde doua parti: in luna martie va avea loc editia aniversara, iar in luna iulie se va organiza concursul propriu-zis.
Titus Corlatean, impreuna cu vicepresedintii partidului Ilie Sarbu si Ecaterina Andronescu, au fost prezenti, sambata, la Brasov, la sedinta Departamentului pentru Agricultura si la o intalnire cu profesorii social-democrati. Atat Ecaterina Andronescu, cat si Ilie Sarbu au precizat ca intalnirile au prilejuit dialoguri deschise, din care s-au tras concluzii care vor fi folosite la redactarea unor materiale in cadrul PSD.