» Timp de trei zile, incepand de astazi, la Iasi vor rula filme pentru toate gusturile si pentru toate varstele in cadrul Festivalului de Film Francez.
Festivalul Filmului Francez este organizat de Centrul Cultural Francez Iasi, toate reprezentatiile cinematografice putand fi vizionate la multiplexul Cinema Glandale din Moldova Mall. "Va fi un maraton de trei zile care are darul sa-i scoata la un film bun pe ieseni, chiar inainte de Sfintele Sarbatori de Craciun. Noi am dorit ca la aceasta manifestare sa poata adera orice om, indiferent de varsta sau gusturi cinematografice. Este o expunere a celor mai bune creatii franceze ale ultimilor ani, oferite exclusiv de oficialitatile Republicii Franceze unui public cult si extrem de pretentios", a declarat directorul Centrului Cultural Francez Iasi, Marcel Stumpf. Timp de trei zile, participantii la festival vor putea viziona patru filme franceze de exceptie care vor multumi toate gusturile: o comedie savuroasa din 2004, "Le parfum de la dame en noir", un documentar realizat anul trecut, "Elle s’appelle Sabine", si doua drame, "Les amities malefiques" si "Le fils de l’epicier".
"Le parfum de la dame en noir" este o comedie regizata de Bruno Podalydes, care prezinta aventurile amuzante ale unui cuplu de tineri casatoriti ce merg in vizita la prietenii lor. Documentarul "Elle s’appelle Sabine" este un film premiat la Cannes in 2007, care prezinta portretul delicat al Sabinei Bonnaire, sora autista a actritei franceze Sandrine Bonnaire. Povestea filmului pleaca de la arhive personale, filmate de actrita timp de 25 de ani, si reprezinta o marturie a vietii ei de azi intr-o structura adaptata. Cele doua drame care vor putea fi vizionate la Festivalul de Film Francez aduc in prim-plan intr-un mod original problemele a doi studenti care isi idolatrizeaza un coleg, dar care sunt pacaliti de inteligenta acestuia, dar si povestea unui tanar care si-a distrus viata din cauza unei datorii. Intrarea la festival este libera.