Femeile cu diabet zaharat sunt de două ori mai expuse la riscul de a suferi un accident vascular cerebral decât cele care nu suferă de această boală, informează Mediafax.
Studii recente au arătat ca femeile cu diabet zaharat prezintă un risc de trei ori mai mare să sufere un accident vascular cerebral, decât bărbații care au diabet, a spus Alexandra Kautzky-Willer de la Universitatea de Medicină din Viena.
Motivul pentru riscul crescut de accident vascular cerebral la femei este deteriorarea mecanismului de regularizare a nivelului de zahăr din sânge, a precizat Kautzky-Willer. Funcția vasculară și coagularea sângelui pot suferi modificări deosebit de nefavorabile, care creează la femei un risc mai mare pentru formarea trombozelor, a explicat sursa citată de agenția Xinhua.
Totodată, nivelurile mai ridicate de zahăr din sânge nu sunt singura problemă, un rol jucând și hipertensiunea arterială, inflamațiile și diverși factori legați de stilul de viață, cum ar fi depresia, a adăugat specialista.
"Este vorba despre o intervenție care vizează stilul general de viață și tratarea tuturor factorilor de risc", a spus ea, adăugând că mișcarea fizică este importantă, deoarece, deși în general femeile mănâncă mai sănătos decât bărbații, cu mai puțină grăsime și carne roșie în dieta lor, totuși ele se angajează mai puțin decât ei în mișcarea fizică.
Schimbările în stilul de viață implementate mai devreme pot preveni, de asemenea, diabetul gestațional specific perioadei de sarcină și care constituie un factor de risc pentru declanșarea, mai târziu, a unui diabet zaharat de tip 2, precum și bolile cardiovasculare, a mai explicat sursa citată de agenția Xinhua.