Aș putea fi ironic și să le spun votanţilor PSD: asta ați votat, asta primiți! Pentru că este tot mai evident că aceia care îi „finanţează” pe baronii PSD și întrețin micile lor oștiri locale sunt chiar simpatizanţii cei mai fideli ai domnului Dragnea.
Noua super-acciză la benzină și motorină nu va finanța un kilometru de autostradă. Minciuna aceasta penibilă au recitat-o și Victor Ponta împreună cu Crin Antonescu, atunci când au introdus taxa de șapte eurocenți la litrul de carburant. PSD-ul domnului Dragnea ne crede proști și speră că am uitat, așa că repetă exact aceleași lozinci.
De fapt, fiecare bucată de pâine, fiecare litru de lapte, fiecare produs care ajunge pe masa românilor vor fi mai scumpe din cauza acestui nou bir. Și care va fi destinația banilor astfel colectați? În primul rând salariile poliției și ale aparatului de represiune, salarii care au crescut odată prin legea salarizării și, după doar o lună, au mai primit un plus de 10-15%. O măsură tipică regimurilor dictatoriale care se tem de propriul popor.
Când folosesc termenul de „fascist” nu exagerez cu nimic, exact acesta este comportamentul unor astfel de regimuri. În al doilea rând, noile biruri se vor duce în salariile baronilor şi slujitori de la curţile lor. Primarul din Alexandria şi-a dublat salariul, ajungând la circa 3.000 de euro. Ceea ce nu v-a spus doamna Olguţa Vasilescu este că, la aceşti bani, se adaugă tot felul de sporuri năstruşnice, iar primarul din Alexandria – care are un singur merit, îi este prea-plecat lui Dragnea – va avea în mână vreo 4.000 de euro, mai mult decât preşedintele României. Un şofer de la această primărie ia mai mult decât un profesor cu vechime, un funcţionar banal se uită de sus la un universitar. Pentru cadrele didactice şi medici, bani vor fi abia prin primăvara anului viitor.
Regimul domnului Dragnea, „social-democrat”, a mai reuşit o performanţă care loveşte exact în bunăstarea alegătorilor săi: alături de Ungaria, România are cel mai scump preţ la energie electrică din regiunea Europei de Est. Dublu faţă de alte state din zonă. Triplu faţă de preţul din august 2016. Cum a reuşit? Simplu: băieţii deştepţi ai noului regim PSD au manipulat piaţa şi au inflamat preţurile. Deocamdată, factura populaţiei a crescut cu „doar” vreo 7%, dar efectele manevrelor PSD-ALDE de pe piaţa energiei se vor resimţi şi aici, mai devreme sau mai târziu.
Şi încă o ştire pentru alegătorii PSD: de la 1 ianuarie 2018, din salariile mari promise de PSD, veţi plăti asigurăile de sănătate şi de pensii, pe care până acum le plătea angajatorul. Ca să vă traduc: aceste dări reprezintă cam 23% din salariu, iar dacă PSD v-a promis cu 25% mai mult, în realitate veţi primi un 2%.
Spitalele în care sunt trataţi cei săraci n-au medicamente, n-au echipamente, iar medicii, prost plătiţi, fug care încotro. Întrebaţi-i pe baronii PSD când s-au lăsat trataţi ultima oară la stat. Ei se duc în clinici din străinătate. Dacă nomenklaturiştii aceştia ar sta şi ei în spitalele administrate de doamna Firea, tremurând de frica infecţiilor nosocomiale, nu credeţi că situaţia ar fi diferită? În cartiere sărace, precum Ferentari, pică tavanul şcolii peste elevi.
Fără îndoială, întreaga ţară suferă de pe urma regimului Dragnea, dar primele victime, cei mai loviţi, sunt chiar cei care îl votează. Dragnea aplică la nivelul României o reţetă pe care a folosit-o cu succes în Teleorman: distruge economia şi blochează investiţiile care aduc locuri de muncă bine plătite, îi face dependenţi de stat şi de ajutoare sociale pe cât mai mulţi dintre alegători şi îi manevrează cu ajutorul unei prese toxice de tip Antena 3. Iar dacă apar turbulenţi, avem o poliţie şi o jandarmerie pe care le-am fidelizat crescându-le salariile în neştire.
Eu nu cred că trebuie să ne resemnăm, abandonând definitiv speranţa că „electoratul PSD” va deschide ochii şi se va lepăda de Scaraoţchi de Teleorman.
Uitaţi-vă peste cifre: în 2000, PSD a convins peste 4 milioane de români să-l voteze, în 2004 a mai obţinut 3,7 milioane de voturi la alegerile legislative, iar în 2008, doar 2,23 de milioane. PSD pierduse, în opt ani, 40% din electorat! Dragnea a păcălit, în 2016, circa 3,2 milioane de alegători, dar asta s-a întâmplat pentru că alternativa a fost jalnică, să o recunoaştem.
Nu e nevoie de cine ştie ce strategie ca să destrami baza electorală a PSD, e nevoie de curaj. Trupa lui Dragnea trebuie asaltată la baionetă, din toate părţile, zi de zi şi ceas de ceas. O spun uitându-mă cu tristeţe la faptul că „opoziţia”, în frunte cu preşedintele Iohannis, e într-o prelungită vacanţă. Nu cu indolenţi şi fricoşi vom reuşi să scăpăm România de PSD.