13.9 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialFelicitări care n-ar trebui să surprindă

Felicitări care n-ar trebui să surprindă

Sportivitatea înseamnă, printre altele, şi a-ţi felicita adversarul la finalul unui meci, indiferent că l-ai pierdut sau l-ai câştigat. În majoritatea sporturilor individuale astfel de gesturi sunt fireşti şi fac parte din regula jocului, vezi strângerile de mână de la finalul partidelor de tenis sau tenis de masă, sau pe podiumurile de premiere ale competiţiilor de gimnastică, înot, atletism şi aşa mai departe. La sporturile de echipă, în special la fotbal, practica este departe de sportivitate.

Aproape întotdeauna echipa care pierde se declară victima unor arbitraje intenţionat favorabile adversarilor, sau a unor ghinioane incredibile, sau a terenurilor improprii pentru joc. Foarte rar învinşii îşi recunosc greşelile. De regulă, jucătorii dau vina pe arbitraje şi starea terenurilor, antrenorii îi găsesc vinovaţi atât pe jucătorii care nu le-au ascultat indicaţiile, cât şi pe cavalerii fluierului, iar patronii cluburilor se supără pe toată lumea, inclusiv pe suporteri. La felicitarea adversarilor, în caz de victorie, pentru simplul fapt că au fost mai buni, din păcate nu se mai gândeşte aproape nimeni. 

În acest context, un gest firesc, cum a fost cel al lui Adrian Porumboiu, finanţatorul echipei FC Vaslui, care şi-a felicitat adversarii la finalul partidei pe care echipa sa a pierdut-o, cu 1-2, în deplasare la Unirea Urziceni, pare incredibil. Astfel de „practică”, venită tocmai din partea unuia dintre granzii sportului cu cele mai multe şi mai scumpe scandaluri, ar fi frumos să devină rutină şi să dea tonul unor întreceri civilizate în care sportivitatea să revină acolo unde îi este locul. Cu siguranţă spectacolul sportiv ar avea numai de câştigat.  

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă