15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialFederer s-a făcut hocheist

Federer s-a făcut hocheist

Roger Federer a lăsat sportul care l-a făcut mare şi a schimbat racheta de tenis cu crosa de hochei. Parteneri de distracţie i-au fost hocheiştii de la Toronto Maple Leafs la Rexall Centre.

A fost distracţie maximă. Până şi directorul ATP, Chris Kermode a încercat câteva pase. Radek Stepanek, Jack Sock, Eric Butorac, Peter Polansky, Joao Sousa, Nenad Zimonjic şi Treat Huey l-au trecut prin toate probele de foc ale hocheiului pe elveţianul Federer- să vadă dacă pot conta pe el în noul sezon NHL. De partea cealaltă, Toronto Maple Leafs a aliniat jucătorii Jason Spezza, Phil Kessel, John Mitchell, Mike Hoffman, Steve Thomas, Cody Hodgson, Nick Kyperios, Mark Schefiele, Carlo Colaiacovo, Brad May şi Mike Johnson. Federer a simţit pe pielea lui cât de greu se dă gol la hochei- după mai multe încercări eşuate, starul elveţian a reuşit să înscrie, în ultimele secunde ale jocului.

“Este foarte distractiv să încerci aşa ceva. Să aduci hocheiul şi tenisul pentru Centre Court special amenajat pentru asta, e grozav. M-am distrat foarte bine cu băieţii- sunt aşa de relaxaţi”, a spus Federer. Tenismanul a mai spus că este un mare amator de hochei chiar dacă nu ştie să patineze.
“Sunt un mare colecţionar de tricouri din NHL, am o colecţie impresionantă acasă”, a mai spus Federer.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă