Noul tehnician al Farului a avut ocazia de a-si vedea la lucru jucatorii intr-o partida scoala.
FC Farul se afla in plina pregatire a sezonului competitional 2009/2010. Cu o noua conducere tehnica si administrativa, echipa de pe litoral incearca revenirea imediata in primul esalon fotbalistic al tarii. Noul tehnician al marinarilor, Marius sumudica, a intrat in paine inca din primele zile, stabilind un program intensiv, cu doua antrenamente pe zi si o serie de jocuri de verificare. Unul dintre acestea s-a disputat ieri, in familie. Echipa mare a Farului a dat piept cu cea secunda, ce evolueaza in esalonul al treilea. Victoria a apartinut primei echipe, care s-a impus cu scorul de 3-1. Jocul a fost intins pe durata a doua reprize de cate 50 de minute, pe parcursul fiecareia evoluand alti jucatori. In prima parte, sumudica a trimis in teren jucatorii pe care va conta mai putin, multi dintre ei fiind chiar pasibili de concediere. Aceasta prima repriza a fost castigata de Farul II, care a marcat in minutul 32 prin nigerianul Uche.
In mitanul secund au intrat titularii, iar de partea cealalta echipa Farul II a schimbat si ea garnitura. Portughezul Chico a egalat printr-o executie simpla, Patrascu a adus pe Farul in avantaj cu un sut de la aproximativ 22 de metri iar Nanu a stabilit scorul final marcand cu un sut din unghi. Printre marinarii verificati de sumudica s-a aflat si un jucator venit de la Bacau. Acesta a evoluat pe partea stanga a defensivei atat in prima parte, cat si in cea secunda, alaturi de titulari.
» Cantonament in Italia
Conducerea administrativa alaturi de staff-ul tehnic au stabilit programul echipei pentru perioada urmatoare. Dupa un stagiu de pregatire centralizat la baza proprie, pe 25-26 iulie, echipa de pe litoral va pleca intr-un cantonament de 11 zile la Monte Cattini, in Italia. Aici, echipa de pe litoral si-a programat deja doua jocuri amicale, cu Mantova (Serie B) si Lucheze (Serie C1), iar la momentul actual se incearca aranjarea unui joc cu Livorno.