4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialFără victime după cutremurul de 7,6 din Noua Zeelandă

Fără victime după cutremurul de 7,6 din Noua Zeelandă

Un seism cu magnitudinea de 7,6 s-a produs, sâmbătă, la ora locală 5.57 (20.57 ora României), în apropierea Arhipelagului neo-zeelandez Kermadec, anunţă Mediafax.

Potrivit Institutului american de Geofizică (USGS), epicentrul seismului a fost localizat la 180 de kilometri est de insula Raoul, la o adâncime de aproximativ 38 de kilometri.

Insulele Kermadec se află la circa 1.200 de kilometri nord de insula de Nord, una dintre principalele două insule care constituie Noua Zeelandă.

Potrivit primelor informaţii, nu s-au înregistrat pagube sau victime. Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific, instalat în Hawaii (SUA), a anunţat că în urma acestui seism nu este necesară lansarea unei alerte pentru zonele de coastă.

Centrul a precizat însă că unele zone ar putea constata timp de câteva ore creşteri uşoare ale nivelului mării, fără efecte distructive.

Noua Zeelandă se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă în care activitatea seismică este deosebit de intensă, şi se confruntă frecvent cu seisme.

Al doilea oraş al ţării, Christchurch, a fost devastat în februarie de un seism cu magnitudinea 6,3, soldat cu 181 de morţi.

Cele mai citite

Parada de 1 Decembrie la București. Peste 2000 de militari prezenți

Militarii se pregătesc intens pentru parada de 1 Decembrie din București, care va avea loc la Piața Arcul de Triumf. Parada de 1 Decembrie la...

Motivul pentru care Erling Haaland ar putea face închisoare

Erling Haaland, celebrul atacant norvegian de la Manchester City, ar putea risca o pedeapsă cu închisoarea în Elveția, conform publicației Blick. Motivul pentru care Erling...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...
Ultima oră
Pe aceeași temă