Retorica politică şi-a schimbat accentul de pe nevoia de a reacţiona la „provocarea generaţională” a schimbărilor climatice. Investiţiile în tehnologii energetice alternative, cum ar fi cele eoliene sau solare, nu mai sunt fundamentate pe argumente ecologice. Ni se vorbeşte, în schimb, despre pretinsele beneficii economice, cu precădere despre promisiunea aşa-numitelor „joburi verzi”. Din nefericire, în realitatea economică, promisiunile nu stau în picioare.
Centrul Consensus de la Copenhaga i-a solicitat lui Gürcan Gülen, senior economist în probleme de energie de la Centrul pentru economia energiei din cadrul Biroului de geologie economică de la Universitatea Texas din Austin, să evalueze „situaţia ştiinţifică” în privinţa definirii, măsurării şi prognozelor de creare a slujbelor verzi. Gülen a descoperit că apariţia de noi locuri de muncă „nu poate fi susţinută ca un alt beneficiu” al politicilor verzi bine intenţionate. De fapt, numărul de joburi pe care aceste politici le creează va fi probabil contrabalansat – dacă nu mai rău – de numărul de locuri de muncă pe care le distrug.
La suprafaţă, crearea de slujbe verzi pare logică. Instalarea unui număr mai mare de turbine eoliene şi panouri solare stimulează nevoia de constructori, tehnicieni, operatori comerciali şi muncitori calificaţi. Voilà: pur şi simplu prin investiţia în politici verzi nu doar că am ajutat clima, dar am şi redus şomajul. Aceasta este şi esenţa multor studii citate sârguincios de politicieni. Unde greşesc, aşadar, aceste analize?
În unele cazuri, Gülen conchide că adepţii joburilor verzi nu au făcut distincţia dintre locurile de muncă din construcţii (ridicarea turbinelor) – care sunt de natură temporară – şi cele din componenta operaţională (op-erarea turbinelor) care au un caracter mai de lungă durată. Plus că uneori au pornit nejustificat de la ideea că aceste joburi ar fi mai bine plătite decât cele din sectorul energiei convenţionale.
În alte cazuri, definiţia unei sluj¬be „verzi” e atât de nebuloasă încât devine de-a dreptul inutilă. Dacă un manager de dezvoltare durabilă pleacă de la o fabrică de ciment şi se angajează într-un proiect de energie regener-abilă putem oare conchide că într-adevăr numărul de joburi verzi a crescut?
Mai tulburătoare e o altă concluzie a lui Gülen: unele afirmaţii cu privire la potenţialul de joburi s‑au bazat pe prognoze de producţie a energiei verzi care depăşesc cu mult estimările serioase. Desigur, dacă presupui că arii vaste din zonele rurale vor fi acoperite de turbine eoliene şi panouri solare, vei ajunge, inevitabil, să prezici că va fi nevoie de un mare număr de locuri de muncă în construcţii.
Dar cea mai mare problemă a acestor analize este că deseori omit să recunoască pierderea locurilor de muncă şi costurile mai ridicate pe care aceste politici le vor cauza. Sursele alternative de energie, precum cea solară şi cea eoliană, produc un combustibil şi un curent electric semnificativ mai scumpe decât sursele tradiţionale. Scumpirea combustibilului şi a electricităţii va lovi în productivitate, va reduce gradul general de ocupare şi va reduce veniturile disponibile ale populaţiei. Şi totuşi multe studii citate de avocaţii slujbelor verzi nu se referă deloc la aceste costuri – trecând cu vederea atât costul investiţiilor, cât şi noile vârfuri de preţuri cu care se vor confrunta consumatorii finali.
Companiile care fac apel la intervenţia politică în favoarea creării de slujbe verzi tind să fie tocmai acelea care ar urma să profite de subvenţii şi taxe. Dar, pentru că aceste politici ridică şi costurile combustibilului şi curentului, ele vor duce la concedieri în multe alte sectoare economice.
O dată ce luăm în calcul aceste efecte, pretinsa creştere a numărului locurilor de muncă dispare de obicei, iar unele modele economice arată chiar o scădere a gradului general de ocupare. În ciuda unor cheltuieli semni-ficative, eforturile guvernamentale de a crea joburi verzi ar putea avea ca efect o pierdere netă de locuri de muncă.
Chiar dacă lucrurile stau aşa -, ar putea argumenta partizanii ideii – investiţiile în slujbe verzi rămân o metodă bună de stimulare a unei economii leneşe. Dar Gülen arată că există multe alte sectoare ale economiei, de pildă sănătatea, care ar putea crea mai multe slujbe cu acelaşi aport investiţional al guvernului.
Pe lângă crearea de noi locuri de muncă, unii cercetători au mai invocat cu voioşie tot felul de alte beneficii care vor izvorî din investiţiile în energii alternative, inclusiv creşterea productivităţii şi a veniturilor, precum şi costuri operaţionale reduse pentru firme. Şi din acest punct de vedere, conchide Gülen, aserţiunile „nu sunt dovedite cu probe, fiind inconsistente cu realităţile tehnologiilor verzi şi pieţelor energetice”.
Problema fundamentală e că aceste tehnologii continuă să fie foarte ineficiente şi scumpe în comparaţie cu combustibilii fosili. A introduce surse alternative de energie, mai puţin eficiente, dar mai scumpe, va dăuna companiilor şi consumatorilor, nu îi va ajuta.
Pentru ca întreaga planetă să facă un pas sustenabil şi să abandoneze combustibilii fosili, trebuie să facem ca energia cu emisii reduse de carbon să devină atât mai ieftină, cât şi mai eficientă. De aici decurge nevoia de un efort sporit de cercetare-dezvoltare în domeniul alternativelor energetice ecologice ale noilor generaţii. Bugetele de cercetare de astăzi sunt minuscule, iar acest lucru trebuie urgent să se schimbe.
Între timp, publicul ar trebui să fie precaut atunci când politicienii susţin că introducerea tehnologiei actuale, scumpe şi ineficiente, va pica fix ca o pleaşcă, aducând beneficii fără costuri ataşate.
