Facebook a lansat FB Newswire, un nou serviciu care are ca scop verificarea aproape imediată a știrilor postate de utilizatori, astfel încât ziariștii să poată selecționa informații corecte, anunță publicația spaniolă, El Mundo.
Serviciul, lansat în colaborare cu Storyful (proprietatea News Corporation), constă într-un cont în rețeaua socială, în care se selectează toate știrile care pătrund pe Facebook , a tuturor informațiilor care circulă pe Facebook și generate de utilizatorii care pot fi verificați. Cu toate acestea nu a fost determinat modul în care vor fi verificate informațiile.
FB Newswire colectează fotografiile originale, clipuri video și actualizările utilizatorilor rețelei Facebook, care se regăsesc "prima linie", cum ar fi demonstrații sau proteste, alegeri și evenimente sportive.
”În fiecare zi pe facebook sunt postate o mulțime de informații. Mai mult de un miliard de oameni utilizează platforma noastra pentru a descoperi, a explora și a participa la generarea de evenimente de știri din întreaga lume", a spus Andy Mitchell, director News and Global Media Partnerships, Facebook.