Facebook pregăteşte un parteneriat cu o serie de companii de distribuţie audio/video online pentru a lansa o aplicaţie care va integra pe reţeaua socială fişiere media din exteriorul site-ului, potrivit Mashable.com.
Noua caracteristică va fi implementată, cel mai probabil, sub forma unui widget sau a unui tabel pe pagina de profil a utilizatorilor. Astfel, aplicaţia va afişa o listă formată din melodiile preferate ale acestora si le va permite prietenilor să asculte, la rândul lor, aceste melodii. Aplicaţia va funcţiona la fel şi în cazul fişierelor video sau a serialelor TV.
Se spune că reţeaua socială ar fi discutat chiar şi cu cei de la Spotify, un site care pune la dispoziţia utilizatorilor o colecţie gigant de melodii care pot fi ascultate, contra-cost. Această afiliere a dus la apariţia zvonului că Facebook doreşte să-şi înfiinţeze propriile servicii audio, dar se pare că este vorba de un parteneriat pentru înfiinţarea unei platforme media.
În curând s-ar putea să puteţi vedea ce clipuri urmăresc prietenii tăi pe Netflix, sau ce melodii ascultă pe Pandora, chiar de pe pagina profilului de Facebook. O astfel de mişcare ar putea transforma Facebook centrul multimedia al internetului.
Având o astfel de platformă integrată în paginile utilizatorilor, compania speră să obţină acelaşi succes pe care l-a obţinut prin integrarea jocurilor. Mark Zuckerberg, directorul companiei, a declarat în timpul summitului G8 că ”oamenii ascultă muzică alături de prietenii lor. Muzică, televiziune, ştiri, cărţi – genul ăsta de lucruri le împărtăşesc oamenii în mod normal cu prietenii. Sper că vom putea avea un rol în creearea unor noi companii, precum şi în dezvoltarea într-o manieră mai socială a unor companii deja existente”.
Cei de la Facebook au lucrat mult pentru ca reţeaua de socializare să îşi întindă tentaculele asupra internetului şi pentru a convinge alte companii să folosească datele pe care aceştia le deţin pentru a da o tentă ”socială” serviciilor oferite.
Efortul creării un platforme multimedia în cadrul reţelei sociale ar putea aduce beneficii majore companiei. Dacă, de exemplu, utilizatorii ar putea plăti pentru serviciile media oferite folosindu-se de moneda virtuală Facebook – ”Credits”.
Facebook doreşte să devină ”sistemul de operare” al internetului. Asta a devenit clar în 2007, când compania a achiziţionat sistemul Parakey, un sistem de operare online care le-ar putea înlocui pe cele clasice. Acum că Zuckerberg şi-a declarat intenţia de a dezvolta un serviciu multimedia pentru reţea, se pare că nu mai avem mult până la aparaţia FB-OS.