0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialExplozii de rachete în Yemen. Cel puțin 20 de oameni au murit

Explozii de rachete în Yemen. Cel puțin 20 de oameni au murit

Peste 20 de civili au fost uciși, vineri, în explozii de rachete lansate de rebelii șiiți într-o piață din orașul Marib, la est de capitala yemenită Sanaa, au anunțat martori și membri ai serviciilor de securitate, informează AFP, citată de Agerpres. 

Martorii de la fața locului au raportat, de asemenea, că zeci de persoane au fost rănite în piața care era extrem de aglomerată în momentul atacului, vineri fiind ziua de odihnă săptămânală în Yemen.

‘Douăzeci de civili au fost uciși și alți câteva zeci au fost răniți’ în atac, a anunțat și o sursă medicală.

Atacul a intervenit cu câteva ore după un raid al aviației coaliției arabe ce susține guvernul, atac în care au fost uciși șapte rebeli houthi, în capitala Sanaa, aflată de un an de zile în mâinile rebeliunii pro-iraniene.

Conflictul din Yemen a făcut aproape 4.500 de morți de la lansarea, la sfârșitul lui martie, de către coaliție, a unor atacuri aeriene în această țară, potrivit ONU.

Într-un comunicat publicat joi seara, la New York, după ce s-a adresat Consiliului de Securitate într-o conferință de presă susținută de la Riad, mediatorul ONU, Ismail Ahmed Ould Cheikh, a anunțat că protagoniștii au acceptat să participe la noi negocieri în vederea ‘încetării focului și reluării unei tranziții politice pașnice’ în această țară.

De asemenea, responsabili militari au anunțat vineri că participanții la coaliția condusă de Arabia Saudită au inițiat noi întăriri în oameni și echipamente militare în Yemen, pentru a ajuta forțele proguvernamentale să recucerească Sanaa din mâinile rebelilor șiiți.

Cele mai citite

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...
Ultima oră
Pe aceeași temă