3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialEXPLOZII Boston: MAE român îşi exprimă profundul regret faţă de tragedia suferită...

EXPLOZII Boston: MAE român îşi exprimă profundul regret faţă de tragedia suferită de SUA

Ministerul român al Afacerilor Externe îşi exprimă profundul regret faţă de tragedia suferită de americani la maratonul de la Boston, unde cel puţin 3 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte sute au fost rănite în urma a două explozii.

„Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă profundul regret faţă de consecinţele exploziilor soldate cu morţi şi răniţi de la Maratonul din Boston, Statele Unite ale Americii.

MAE îşi exprimă susţinerea pentru acţiunile întreprinse de autorităţile americane de elucidare şi identificare a vinovaţilor în cel mai scurt timp, pentru a putea fi deferiţi justiţiei.

MAE îşi exprimă solidaritatea cu familiile victimelor şi cu poporul american în aceste momente tragice şi transmite acestora sincere condoleanţe şi întreaga compasiune”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Citeşte şi ATAC TERORIST în SUA: Cel puţin 3 morţi şi zeci de răniţi în EXPLOZIILE din Boston. Obama: Vom afla cine şi de ce a făcut asta

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, marţi dimineaţă, că printre victimele exploziilor care au avut loc la maratonul de la Boston nu au fost identificaţi cetăţeni români.

„Consulatul General al României la New York se află în legătură permanentă cu autorităţile locale. Departamentul de Stat SUA a constituit o celulă de criză la care misiunile diplomatice pot solicita informaţii cu privire la proprii cetăţeni”, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de MAE, marţi dimineaţă, legat de exploziile produse la maratonul de la Boston.

Ministerul român de Externe mai precizează că din informaţiile obţinute până în prezent de către Consulatul General al României la New York reiese că printre victimele tragicului eveniment nu au fost identificaţi cetăţeni români.

Citeşte şi EXPLOZII Boston. MAE: Printre victime NU se află români

Trei persoane au fost ucise şi alte 144 au fost rănite, luni, în două explozii violente care au avut loc la maratonul din Boston (nord-estul Statelor Unite), carnagiul producându-se în plin centru al oraşului.

Cele două explozii s-au produs „simultan”, în apropierea liniei de sosire, la aproximativ 50-100 de metri distanţă, potrivit şefului poliţiei din Boston Ed Davis.

Citeşte şi EXPLOZII Boston – Sportiv de origine română: Am ajuns la hotel şi am vazut explozia. Sunt şocat

Cele mai citite

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă