O persoana a decedat in drum spre spital, o alta a fost gasita decedata sub daramaturi si 15 au fost ranite, in urma unei explozii care a avut loc la parterul unui bloc din Zalau, vineri, in jurul orei 7.30.
Din cauza unei acumulari de gaze, peretii de la parterul blocului au fost spulberati. Mai multe persoane au fost ranite. Cele 16 victime – cu varste intre 20 si 85 de ani – au fost duse la Spitalul Judetean, una a decedat, iar doua se afla in stare foarte grava, transmite Realitatea TV.
De sub daramaturi au fost scoase doua fetite, cu varste intre 10-14 ani; una dintre ele a decedat la spital, cealalta aflandu-se in stare grava.
Un tanar in varsta de 20 de ani, prins intre daramaturi, intre planseul etajului intai si parter, a fost gasit fara viata de catre pompieri
Structura de rezistenta a fost puternic afectata, iar blocul se poate prabusiin orice moment. Toti locatarii au fost evacuati. Acestora li s-au pus la dispozite garsoniere si camere de hotel si vor primi pachete cu mancare.
Ministrul internelor si reformei administrative, Cristian David, a solicitat Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Salaj sa dispuna masuri rapide de evacuare si protejare a persoanelor ale caror locuinte au fost afectate de o explozie produsa vineri dimineata intr-un imobil din Zalau, informeaza un comunicat al MIRA. Ministrul Cristian David a cerut politiei inceperea imediata a unei anchete privind cauzele producerii exploziei. Totodata, Inspectoratul de Stat in Constructii va verifica gradul de afectare a structurii de rezistenta a constructiei, urmand a fi luate masuri in functie de rezultatul acestora.