Un mort, sapte raniti, dintre care doi in stare foarte grava, si pierderi financiare greu de estimat – acesta este bilantul provizoriu al exploziei produse ieri la Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea.
Unul dintre ranitii in explozie, o femeie, a decedat. Ea a fost transportata cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Capitala, dar nu i s-a mai putut da nici un ajutor. Coordonatorul SMURD Bucuresti, medicul Bogdan Oprita, a spus ca femeia avea arsuri de gradele III si IV pe 98% din suprafata corpului, arsuri puternice pe caile respiratorii, precum si traumatisme craniocerebral si abdominal. In vreme ce aceasta era transportata spre spital, a facut un stop cardiorespirator, iar medicii SMURD au incercat in zadar sa o resusciteze.
Ceilalti doi raniti, un barbat si o femeie, au arsuri de gradele III si IV pe 90% din suprafata corpului si au fost adusi tot cu elicopterul la Spitalul de Arsi din Bucuresti. Tot aici au fost transportati cu ambulanta alte doua victime, in stare mai putin grava, cu arsuri de gradele II si III pe spate si pe maini. Potrivit primelor rezultate ale anchetei realizate de pompieri si de reprezentantii Oltchim, cauza accidentului ar fi supraincalzirea unei instalatii de poliester. O pompa de apa care racea utilajele nu a mai functionat. Mai mult, nici pompa de rezerva nu a pornit, fapt care a condus la cresterea presiunii in reactorul de prepoliester care a explodat. Directorul Combinatului Oltchim, Constantin Roibu, spune ca "inca nu se stie daca accidentul s-a produs dintr-o eroare umana sau din motive tehnice". Instalatia din sectia unde s-a produs explozia a fost oprita, insa "restul combinatului functioneaza fara probleme", sustine Roibu, care mai precizeaza ca "vor fi verificate si alte instalatii similare". Oricum, vreme de trei-patru zile sectia respectiva va ramane inchisa, timp in care "pierderile de productie vor fi de aproximativ 1,4 milioane de euro", socoteste directorul combinatului.
Cu toate ca dupa explozie s-a ridicat un nor negru si se simtea un miros de clor, autoritatile au spus ca nu sunt probleme de mediu.
In ciuda asigurarilor primite, locuitorii din Ramnicu Valcea si-au inchis geamurile locuintelor.
O echipa guvernamentala condusa de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, si de ministrul Muncii, Paul Pacuraru, s-a deplasat la Ramnicu Valcea pentru a analiza situatia.
Imediat dupa explozie, in doar 30 de minute, cotatia actiunilor Oltchim a scazut cu aproape 5%, iar tranzactionarea pe Bursa de Valori Bucuresti a fost suspendata ieri la ora 13.04, in acel moment cotatia actiunilor fiind in scadere cu 6,67%.
Oltchim este una dintre cele mai mari companii de produse chimice din Romania. Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului detine 96% din actiunile companiei, care a fost infiintata in 1966.