Războiul din Donbas, în estul Ucrainei, se va încheia atunci când Rusia îşi va înceta interferenţei, a declarat un expert militar rus, adăugând că această regiune nu va deveni o nouă Transnistrie, informează Mediafax.
„Donbas nu va deveni o nouă Transnistrie. Conflictul se va încheia de la sine atunci când Rusia îşi va înceta interferenţa”, a declarat expertul militar rus Arkadi Babcenko într-un interviu acordat sâmbătă publicaţiei Apostrof. Este dificil de anticipat cât va mai dura războiul din estul Ucrainei dar este clar că în cele din urmă se va încheia, afirmă el. „Nu cred că Donbas va deveni o nouă Transnistrie pentru că nu există bază pentru înfiinţarea unui stat cu drepturi depline”, a declarat Babcenko.
CITEȘTE ȘI: NATO nu este inamicul Rusiei
Războiul se va încheia atunci când situaţia din Rusia va deveni atât de gravă încât Moscova va fi obligată să nu mai aibă de-a face cu rebelii din Donbas, a adăugat expertul rus. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până în prezent cu cel puţin 6.100 de morţi, potrivit estimărilor ONU.