Casa Albă şi conducerea republicană a Camerei Reprezentanţilor continuă confruntarea, după ce Barack Obama i-a acuzat pe reprezentanţii Tea Party că „ţin ostatic guvernul federal pentru răscumpărare“, iar preşedintele Camerei, John Boehner, i-a reproşat lui Obama că le cere republicanilor să „capituleze necondiţionat“.
Dacă nu va exista un acord asupra creşterii plafonului de îndatorare, guvernul Statelor Unite riscă să intre în incapacitate de plată. Între timp, Obama a nominalizat-o pe Janet Yellen, 67 de ani, să conducă cea mai puternică bancă centrală din lume, Federal Reserve. De la 1 octombrie, de când a intrat în vigoare aşa-numitul „government shutdown”, închiderea a 15% din activităţile guvernului federal, acuzaţiile zboară încontinuu dintr-o parte în alta a spectrului politic şi fiecare încearcă să dea vina pe celălalt pentru situaţia absurdă creată. Democraţii îi acuză pe republicani, şi în special aripa provenită din mişcarea Tea Party, de „inconştienţă şi extremism” şi de faptul că pun în pericol programele pentru copiii bolnavi, bătrâni, veterani şi alte categorii care au nevoie de suport financiar federal, în vreme ce republicanii îi acuză pe democraţi de intransigenţă, că vor „totul sau nimic” şi subliniază că stânga a refuzat să discute alocări bugetare „punctuale” pentru finanţarea, bunăoară, a cercetărilor în domeniul cancerului sau al programelor pentru veterani, din motive demagogice.
Între timp, administraţia Obama a adăugat o tuşă destul de ieftină întregului circ mediatic închizând în mod inutil Memorialul dedicat militarilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial sau accesul turiştilor la Mount Rushmore, deşi ambele se află în spaţii publice, ceea ce nu face decât să îi irite pe americani.
Situaţia riscă să se agraveze însă, pe măsură ce se apropie termenul până la care Congresul trebuie să aprobe creşterea aşa-numitului „plafon de îndatorare” al guvernului federal. Iniţial, Camera Reprezentanţilor, care, conform Constituţiei, este responsabilă cu alocările bugetare, a inclus în proiectul de buget amendamente care amânau cu un an finanţarea intrării în vigoare a legislaţiei privind asigurările universale de sănătate – cunoscută drept Obamacare. Camera are majoritate republicană, dar Senatul este majoritar democrat, aşa că a respins amendamentele amintite şi a retrimis legea la Cameră. Cum Obamacare intra în vigoare la 1 octombrie, din acel moment a intrat în vigoare şi aşa-numitul „shutdown”.
Ulterior, o parte a partidului republican, în frunte cu Boehner, a început să îşi nuanţeze poziţia şi, pe măsură ce se apropia termenul-limită pentru creşterea plafonului de îndatorare, au început să vorbească mai puţin despre Obamacare şi mai mult despre reducerea deficitului bugetar, care nu este însă afectat în mod direct de plafonul de îndatorare. Această schimbare a slăbit poziţia republicană, iar Obama şi democraţii au profitat pentru a-şi reafirma poziţia inflexibilă.
Pe de o parte, au invocat faptul că aleşii Tea Party sunt o minoritate extremistă care „ţine ostatic guvernul federal pentru răscumpărare”, deşi tehnic aceştia nu cer propriu-zis o răscumpărare din partea Casei Albe, ci reducerea cheltuielilor federale, iar pe de alta, profitând de indecizia şi divergenţele din rândurile republicanilor, Obama a venit marţi într-o conferinţă de presă (care nu a fost numită oficial conferinţă de presă) unde a reafirmat că „este dispus să discute, dar nu să negocieze” şi să accepte ”aproape orice” compromis, dar numai după ce Congresul va vota alocările bugetare şi creşterea, măcar pe termen scurt, a plafonului de îndatorare.
Cum, de obicei atunci când vine vorba despre deficit, republicanii vorbesc despre reducerea cheltuielilor guvernamentale în special în zona programelor sociale, democraţii ripostează cu creşterea veniturilor, adică a taxelor şi impozitelor, şi ameninţă cu tăierea bugetului Pentagonului, de această dată republicanii au respins „propunerile” lui Obama, pe care Boehner l-a acuzat că cere „capitulare necondiţionată”.
Cum niciuna dintre părţi nu poate rămâne cu mâna goală după această confruntare, ambele părţi s-au baricadat în propriile tranşee. Obama mizează pe faptul că republicanii joacă la cacealma şi vor ceda înainte de a lăsa guvernul să intre în încetare de plăţi, în vreme ce republicanii mizează pe exact acelaşi lucru în sensul că Obama va accepta mai degrabă să amâne Obamacare cu un an decât să rişte falimentul administraţiei pe care o conduce. Este un joc periculos pe care americanii îl numesc „chicken“ în care cel ce se va speria primul va ceda pentru a evita coliziunea frontală şi dezastrul.
Între timp, Obama a nominalizat-o pe Janet Yellen, actualul vicepreşedinte al Rezervei Federale, să îi succeadă lui Ben Bernanke la şefia celei mai influente bănci centrale. Yellen, profesor de economie, are, în ochii lui Obama, avantajul că este unul dintre susţinătorii fervenţi ai celui mai semnificativ experiment de politică monetară a ultimului deceniu, aşa-numita „uşurare cantitativă”, adică procesul prin care FED aruncă periodic bani în piaţă cumpărând în neştire obligaţiuni de stat, respectiv datoria guvernului federal.
Portofoliul în obligaţiuni guvernamentale şi ipotecare a ajuns la 3.500 miliarde de dolari, aproximativ cât bugetul SUA de anul trecut, şi deja au apărut îngrijorări asupra ţinerii în frâu a inflaţiei în perioada ce va urma.
Deja Bernanke anunţase că FED are de gând să „înţarce pieţele” treptat, ceea ce le-a dat acestora fiori reci, dar nervozitatea este în creştere, iar Yellen, prima femeie din istorie care va conduce banca centrală americană sau orice altă bancă centrală dintr-o mare putere economică mondială, va avea de înfruntat un consiliu director format din 19 bărbaţi extrem de decişi să îşi impună punctul de vedere.
Al doilea avantaj al lui Janet Yellen este că e democrată, ceea ce o face primul democrat după 26 de ani care ajunge în fruntea FED. Numirea ei va trebui confirmată în Senat, unde democraţii au majoritate, dar asta nu înseamnă că republicanii îi vor face viaţa uşoară. Ceea ce înseamnă că în lupta dintre cele două tabere se va deschide un front nou.
