Case ieftine, drumuri astfaltate, reţele de apă, gaz și canalizare bine puse la punct sunt principalele motive pentru care mii de sătmăreni au ales să-și cumpere o casă în Ungaria. Potrivit datelor Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, numai anul trecut peste 1.000 de sătmăreni și-au schimbat domiciliul, majoritatea dintre ei în Ungaria.
Mulţi dintre ei, majoritatea pensionari, au ales să se mute definitiv, dar pentru o bună parte localităţile ungurești din apropierea graniţei sunt doar localităţi de domiciliu.
Afaceri transfrontaliere
Soţii Ildiko și Peter Szekely au decis să se mute în Ungaria în urmă cu trei ani.
Și-au vândut apartamentul pe care îl deţineau în Satu Mare și și-au cumpărat o casă în localitatea Gacsaly, la 12 kilometri de Vama Petea. Din preţul obţinut pe apartament – 38.000 euro, cu 12.000 euro au cumpărat casa, iar diferenţa au folo-sit-o pentru a porni o afacere, dar nu în Ungaria, ci în Satu Mare.
Cum problemele societăţii necesită prezenţa lor zilnică în Satu Mare, cei doi și-au înscris și fetiţa, Andreea, tot la o școală sătmăreană, la secţia maghiară. „Am considerat că, dacă tot facem noi naveta în ţară, e mai bine să o aducem cu noi. Din clasa a V-a, probabil că o vom în-scrie la o școală din Ungaria. Am vrea să se obișnuiască cu sistemul de învăţământ de acolo, cu limba chiar, pentru că, indiferent cât de bine am vorbi noi limba maghiară, tot există o diferenţă între noi și cetăţenii maghiari”, spune femeia.
„N-am regretat nici un moment decizia pe care am
luat-o în urmă cu trei ani. Avem o casă mare, o curte frumoasă, grădină și, ceea ce este foarte important, dispunem de toate utilităţile – apă, canalizare, gaz, lucruri pe care în satele din judeţul nostru nu le-am fi avut. Ne-am obișnuit atât de mult aici, încât nici nu mai simţim că locuim în străinătate. Naveta nu este grea, drumurile sunt foarte bune, în câteva minute suntem la vamă”, povestește Ildiko Szekely.
Lucrează în România
Familii precum soţii Szekely sunt peste tot în localităţile ungurești din apropierea graniţei cu România. Csenger, Csengersima, Rozaly, Porcsalma etc sunt doar câteva dintre localităţile de unde, zi de zi, vin la muncă în Satu Mare profesori, muncitori sau mici meseriași. De asemenea, în Satu Mare au început să vină la muncă și maghiari din localităţile de pestre graniţă.