4.1 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialExodul creştinilor din Orient

Exodul creştinilor din Orient

Raiduri aeriene nocturne ale coaliţiei internaţionale contra teroriştilor Statului Islamic efectuate în Irak au ucis cel puţin 17 jihadişti şi nouă civili. „Surse anonime“ citate de canalul arab al-Arabya al-Hadath, neconfirmate de SI, susţin că şeful Statului Islamic, Abu Bakr al-Bagdadi s-ar afla rănit într-un spital. Observatorul sirian pentru drepturile omului a declarat joi că militanţii SI au răpit cel puţin 220 de persoane din localităţi cu populaţie creştin-asiriană în nordul Siriei, în cursul unei ofensive de trei zile şi ar putea fi folosiţi drept scuturi umane.

Răpirile creştinilor din nordul Siriei, în rândul cărora se află femei, copii şi persoane în vârstă, demonstrează că în pofida operaţiunilor coaliţiei internaţionale, creştinii sunt în continuare şi prioritar sub focul islamiştilor extremişti. Zece localităţi din regiunea al-Hasaka, locuite de minoritatea creştină asiriană au fost ţinta atacurilor  jihadiştilor în ultimul timp şi sute de creştini au fugit spre principalele două oraşe din provincie.

„Statul Islamic controlează zece localităţi creştine“, arată Rami Abdulrahman, şeful Consiliului naţional sirian precizând că „au răpit sute de oameni şi i-au dus departe de localităţile şi teritoriile lor“. Peste 10.000 de familii din minoritatea  creştină asiriană au luat drumul exodului în Siria după răpirea a peste 220 dintre ei de către jihadiştii SI. Circa 30.000 de asirieni, o comunitate dintre cele mai vechi convertită la creştinism, trăiesc în Siria înainte de debutul conflictului la 15 mai 2011, în majoritate la al-Hasaka. Potrivit unui locuitor din regiune, ostaticii au fost duşi la Chadade, un fief al SI în provincia al-Hasaka. Iar OSDH susţine că SI caută să se răzbune din cauza ofensivei kurde în Hassake, susţinută de loviturile coaliţiei internaţionale, condusă de SUA. „Ei ştiu că luarea de ostatici creştini va face mult tapaj la nivel internaţional“. SI pierde teren şi au răpit creştinii pentru a-i transforma în scuturi umane.

De asemenea, grupul va încerca să schimbe ostatici contra prizonierilor jihadişti din mâna kurzilor.

Statul Islamic a ucis membri ai minorităţilor religioase şi musulmani sunniţi care nu jurau credinţă faţă de autodeclaratul „califat“. Grupul extremist a publicat un video în care membrii săi  decapitau 21 de creştini copţi egipteni capturaţi în Libia. Valul de răpiri  din Siria urmează avansării şi victoriilor forţelor kurde contra SI în unele zone din nord-estul Siriei, în apropierea frontierei irakiene, o regiune vitală pentru grupul extremist care funţionează ca punte între zonele pe care le controlează în Irak şi Siria.

SUA au condamnat cu fermitate răpirile din masă comise în Siria şi în Irak de Statul Islamic, iar Franţa a cerut eliberarea lor imediată.

„Jihadistul John“, demascat?

Bărbatul înveşmântat în negru, mascat şi cu accent britanic prezent în înregistrările video care prezintă decapitări ale ostaticilor occidentali a fost identificat, au relatat ieri BBC şi Washington Post.

Potrivit unor apropiaţi citaţi de cele două media, ar fi vorba despre Mohammed Emwazi, cetăţean britanic  originar din Kuweit, care a crescut în vestul Londrei. Guardian precizează că suspectul are 26 de ani şi ar fi titularul unei diplome în informatică. S-ar fi dus în Siria în 2012 înainte de a se alătura Statului Islamic şi BBC precizează că el a fost reperat de serviciile secrete occidentale după radicalizarea intervenită după o deplasare în Tanzania. Informaţia nu a fost confirmată încă de SUA sau de Marea Britanie, care caută activ de câteva luni identificarea călăului din video.

Riscul exterminării

Scriitorul Jean d’Ormesson a făcut apel la comunitatea internaţională pentru a interveni la salvarea creştinilor, victime ale unui „soi de genocid „perpetuat de Statul islamic“. El a denunţat genocidul creştinilor din Orient apreciind că sunt pe cale de a fi exterminaţi şi a reamintit că violenţele afectează toate populaţiile ţărilor unde este prezent grupul Statului Islamic, jihadiştii dorind în special să extirpeze creştinismul şi originile sale. Creştinii din Irak vorbesc aramaica. Acum, „violenţele contra creştinilor
s-au extins în Siria, în Libia şi masacrul acelor nefericiţi creştini copţi este o scenă abominabilă“, a declarat scriitorul evocând decapitarea pe o plajă din Libia a 21 de copţi egipteni.

D’Ormesson susţine că „este necesară demonstrarea unei solidarităţi cât mai mare posibil faţă de creştinii din Orient, existând riscul de a fi exterminaţi“ şi îşi exprimă speranţa că „Europa se va apleca asupra acestei probleme tragice şi poate şi Naţiunile Unite“. O acţiune internaţională este absolut necesară pentru a veni în ajutorul acestor nefericiţi creştini care îşi imaginează că sunt abandonaţi total“.   

Cele mai citite

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă