BISTRITA-NASAUD. Intr-un oras mic cum este Bistrita nici prostitutia nu pare sa mai renteze, traseistele amendate de Politie nefiind capabile nici sa-si plateasca amenzile din tarifele percepute clientilor.
Astfel, cinci tinere, cu varste cuprinse intre 16 si 22 de ani, datoreaza Directiei Generale a Finantelor Publice un 1,7 miliarde lei vechi.
„Veterana” datornica are 22 de ani si cel mai mare debit: 684 milioane lei vechi, cumulati din peste 200 de procese-verbale intocmite de politisti. Amenzile aplicate oscileaza intre 1,5 si 15 milioane de lei.
Cea mai tanara „profesionista” are doar 16 ani si si-a inceput activitatea in urma cu doi ani, fiind inregistrata ca debitoare la Finante cu peste 67 milioane lei vechi.
Aceste femei au fost somate in repetate randuri sa plateasca debitele, fiind cel mai adesea declarate insolvabile.
Masurile restranse decurg din faptul ca, pur si simplu, datornicele sunt atat de sarace incat este aproape imposibil sa fie executate silit.
„N-am bani nici sa-mi cumpar un aragaz. Ce castig intr-o zi abia imi ajunge de chirie si mancare si nu mananc la restaurant. Ce sa-mi ia Finantele? Hainele de pe mine?”, se plange una din practicantele celei mei vechi meserii din lume.