-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialEXCLUSIV. Oficial France Telecom pentru romanialibera.ro: Orange România nu este de vânzare

EXCLUSIV. Oficial France Telecom pentru romanialibera.ro: Orange România nu este de vânzare

Cu un profit în primul trimestru al lui 2011 mai mic cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu un grad ridicat al eroziunii veniturilor, dar şi o oarecare volatilitatea a masei de utilizatori, Orange România nu a ieşit tocmai bine din ultimul raport financiar al companiei mamă, France Telecom-Orange, chiar dacă a făcut un profit de 222 milioane de euro.

Raportul cataloghează pieţele telecom din România, Egipt şi Coasta de Fildeş – unde France Telecom deţine câte un operator mobil sub brandul Orange – ca fiind nesigure din punct de vedere al păstrării cotei de piaţă, a creşterii veniturilor şi a dezvoltării afacerii, s-a pus întrebarea dacă Orange România este de vânzare.

Reprezentantul pentru relaţia cu presa al France Telecom, Tom Wright, a dat răspunsul, exclusiv pentru romanialibera.ro: În acest moment nu avem nici o intenţie de a vinde activele noastre din România (compania Orange România – n.a.).

Reprezentantul grupului francez a precizat că în ceea ce priveşte politica de fuzionare şi achiziţii, grupul France Telecom se află în prin proces de analizare a tuturor companiilor pe care le deţine la nivel global.

VEZI AICI CE GRUPURI TELECOM AR PUTEA CUMPĂRA ORANGE ROMÂNIA

„Aşa cum a explicat Stephane Richard, CEO al France Telecom-Orange, grupul desfăşoară în momentul de faţă o analiză amplă al portofoliului său de companii pentru a putea optimiza activitatea şi aduce un plus de valoare în fiecare ţară în parte”, a declarat Wright.

Acesta a explicat că în următoarele săptămâni şi chiar luni, în unele cazuri, grupul francez va examina toate companiile din Europa pentru a putea identifica astfel potenţialul în ceea ce priveşte dezvoltarea afacerii şi profitabilitatea acesteia.

„Pentru a aduce un plus valoare am putea decide să scădem participaţia pe care o deţinem într-o anumită companie, acolo unde este posibil, sau să construim noi parteneriate, aşa cum l-am realizat pe cel cu T-Mobile în Marea Britanie. În cazul în care constatăm că nu există potenţialul dorit putem decide să renunţăm la companie„, a adăugat oficialul France Telecom.

În momentul de faţă Orange România este cel mai mare operator mobil de la noi, din punct de vedere al numărului de abonaţi – 10,3 milioane. Compania are peste 3 milioane de utilizatori ai serviciilor de internet mobil de mare viteză.

Cele mai citite

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă