Noul lider transnistrean Evgheni Şevciuk a declarat în cadrul unei şedinţe a Consiliului Suprem de la Tiraspol că aproape întreaga rezervă de valută a regiunii a dispărut din conturile Băncii Centrale în timpul predecesorului său, Igor Smirnov, relatează Europa Liberă, în pagina electronică, citată de Mediafax.
Potrivit presei locale, Şevciuk a afirmat miercuri că în ziua instalării sale la conducerea Transnistriei, la 30 decembrie, 90 la sută din rezerve au fost „transferate în alte conturi”.
Liderul transnistrean nu a precizat cui aparţin aceste conturi.
Consiliul Suprem l-a confirmat în funcţia de director al Băncii Centrale transnistrene pe Eduard Kosovski în locul Oksanei Ionova, despre care Şevciuk a afirmat că şi-a dat demisia.