6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialEuroparlamentarul Tokes Laszlo atacă în instanță decizia de retragere a Ordinului Naţional...

Europarlamentarul Tokes Laszlo atacă în instanță decizia de retragere a Ordinului Naţional Steaua României

Europarlamentarul Tokes Laszlo a atacat, luni, în instanță decizia de retragere a Ordinului Naţional Steaua României, a anunțat avocatul Kincses Elod la Târgu Mureş, informează Agerpres.

„Expediez astăzi la Curtea de Apel Bucureşti acţiunea în contencios administrativ. În cazul în care nu vom câştiga la Curtea de Apel, vom exercita calea de atac la ÎCCJ. Eu nutresc speranţa că preşedintele trebuie să exercite calea de atac. Nu numai preşedintele este chemat în judecată, ci şi primul ministru al României în calitate de contrasemnatar. Cer anularea Decretului Prezidenţial numărul 290 din 04.03.2016 contrasemnat de primul ministru, publicat în Monitorul Oficial partea I numărul 168/04.03.2016, prin care s-a dispus retragerea Ordinului Naţional Steaua României în grad de cavaler, care i s-a acordat lui Tokes Laszlo prin Decretul Prezidenţial nr. 1864/14.12.2009, publicat în Monitorul Oficial 884/2009’”, a spus avocatul într-o conferinţă de presă. 

Citește și: Cum comentează UDMR retragerea decorației lui Laszlo Tokes

Avocatul Kinsces Elod consideră că preşedintele României ar fi încălcat Constituţia, în sensul nerespectării prevederilor referitoare la idealurile Revoluţiei din 1989, şi că, potrivit Decretului nr. 884/2009, clientul său a fost decorat „pentru rolul jucat în declanşarea revoltei populare de la Timişoara, nu pentru a tăcea din gură”.

El a susţinut că în acţiunea în contencios a ridicat excepţia nulităţii absolute a Hotărârii Consiliului de Onoare pentru Ordinul Naţional Steaua României din data de 20 noiembrie 2013 pentru două motive: încălcarea dreptului la apărare în faţa comisiei şi incompatibilitatea celor două membre, „Gabriela Vrânceanu Firea şi Ecaterina Andronescu, care au fost şi denunţătoare şi judecătoare”. 

În acţiune se mai arată că hotărârea Consiliului de Onoare nu avea forţă obligatorie pentru preşedintele României şi că instanţele de judecată nu au cercetat cauza în fond, ci au reţinut că hotărârea Consiliului nu putea fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ, admiţând excepţia inadmisibilităţii acţiunii. 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la începutul lunii martie, decretul pentru retragerea decoraţiei Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, oferită lui  Laszlo Tokes. Șeful statului a semnat retragerea decoraţiei acordate lui Tokes, având în vedere hotărârea Consiliului de Onoare pentru Ordinul Naţional „Steaua României” din 20 septembrie 2013, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Ordinul a fost acordat în 2009 prin decretul preşedintelui de la acea dată. 

Citește și: Laszlo Tokes, fără „Steaua României în grad de cavaler”

„Cel care acordă o distincţie vrea să răsplătească pe cel distins, să răsplătească un merit, cel care primeşte şi acceptă această distincţie trebuie să recunoască România şi Constituţia României, să aprecieze valorile care stau la baza Constituţiei României. Având în vedere toate acestea, am decis să retrag Ordinul ‘Steaua României’ dlui Laszlo Tokes”, a spus şeful statului.

Decizia vine după ce, în 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

În 25 februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul lui Laszlo Tokes faţă de decizia prin care Curtea de Apel Bucureşti confirma, în 2014, legalitatea măsurii de retragere a distincţiei. Decizia Instanţei supreme este definitivă. Curtea de Apel Bucureşti respinsese ca inadmisibilă solicitarea lui Laszlo Tokes de anulare a deciziei Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României” prin care i s-a retras distincţia, primită în anul 2009 de la preşedintele Traian Băsescu, pentru meritele sale în Revoluţia din 1989. 

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României” a decis retragerea distincţiei acordate lui Laszlo Tokes. 

 

 

Cele mai citite

4 idei ingenioase de depozitare pentru chiriașii cu spațiu limitat  

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Opoziția conservatoare din Germania îl acuză pe Olaf Scholz de sprijinirea „propagandei” Moscovei

Cancelarul Olaf Scholz este criticat de opoziţia conservatoare din Germania, care l-a acuzat sâmbătă că a contribuit la "propaganda" Moscovei prin apelul său telefonic...
Ultima oră
Pe aceeași temă