Ce s-a întâmplat cu europenii buni, acei oameni drăguţi din ţările nordice mici, cărora le plăcea să creadă că sunt campioni mondiali în ceea ce priveşte libertatea şi toleranţa?
Desigur, mulţi europeni liberali sunt încă în viaţă şi bine. Dar mai întâi în Danemarca, apoi în Ţările de Jos, iar acum în Suedia, partidele neliberale populiste, stârnind în rândul populaţiei teama de imigranţi – în special de imigranţii musulmani, au reuşit să câştige suficientă putere pentru a stabili – sau cel puţin pentru a influenţa – agendele politice din ţările lor. Aceste partide nu se limitează la Scandinavia şi Ţările de Jos, ele fac parte dintr-un val global de furie împotriva elitelor politice, care sunt blamate pentru toate problemele care vin cu economiile globale, criza financiară şi viaţa în societăţi etnice mixte. Psihologia din spatele mişcării Tea Party din Statele Unite şi cea din spatele partidelor antiimigraţie din Europa sunt similare, chiar dacă politicile lor variază. Populiştii europeni moderni nu poartă tricouri negre şi nici nu se implică în violenţe de stradă. Liderii lor sunt bărbaţi tineri în costume elegante, care nu folosesc limba de rasă, ci pe cea a libertăţii şi a democraţiei.
Partidul olandez al Libertăţii (al cărui singur membru este liderul său, Geert Wilders), Partidul Poporului Danez, condus de Pia Kjaersgaard, şi Democraţii Suediei, al lui Jimmy Akesson, pretind a fi apărătorii civilizaţiei occidentale împotriva duşmanului său principal: Islamul. Ei vorbesc despre libertăţile occidentale, inclusiv despre libertatea de exprimare, dar Wilders vrea să interzică Coranul şi burqa, iar un membru al Parlamentului danez a numit Islamul „o pacoste asupra Europei”. Toate cele trei ţări pot urma în curând modelul danez, în care partidele populiste neliberale promit solemn oamenilor sprijinul lor, fără să îşi asume guvernarea, câştigând astfel putere fără a avea responsabilitate. Guvernul conservator din Danemarca nu ar putea guverna fără sprijinul Partidului Poporului. Conservatorii moderaţi, recent realeşi în Suedia, vor trebui să se bazeze pe democraţi pentru a forma un guvern viabil. Wilders a primit deja asigurări din partea partidelor conservatoare şi cele creştin-democratice, care, în schimbul sprijinului său, vor interzice burqa în Ţările de Jos şi vor reduce imigraţia.
Influenţa acestor abili noi populişti, care promovează războiul lor împotriva Islamului, merge bine şi dincolo de graniţele ţărilor lor. Nativismul este în creştere peste tot în lumea occidentală şi Wilders, în special, este un vorbitor popular la adunări de dreapta antimusulmane din SUA, Marea Britanie şi Germania. Populismul european se concentrează asupra Islamului şi a imigraţiei, dar poate mobiliza o furie mai mare împotriva elitelor, exprimată de oamenii care se simt nereprezentaţi, sau teama de a fi lăsat în urmă din punct de vedere economic. Aceşti oameni au sentimentul că sunt deposedaţi de către străini şi că îşi pierd simţul naţional, social şi apartenenţa religioasă. Elitele politice din Europa de Nord, în mare parte social-democraţii sau creştin-democraţii, au respins adesea astfel de temeri; paternalismul şi bunăvoinţa acestora pot explica de ce reacţia în aceste ţări liberale a fost deosebit de feroce.
Întrebarea este ce trebuie făcut în această situaţie. O soluţie posibilă este permiterea intrării la guvernare a partidelor populiste în cazul în care ar obţine un număr suficient de voturi. Ideea că un candidat al Tea Party ar putea deveni preşedintele Statelor Unite este alarmantă, cu siguranţă, dar populiştii europeni ar putea fi doar o parte dintr-un guvern de coaliţie. Este adevărat faptul că naziştii lui Hitler au preluat Germania aproape de îndată ce au fost votaţi la putere, dar adepţii noii drepte europene nu sunt nazişti. Ei nu au folosit violenţa şi nici nu au încălcat legile. Nu încă. Atât timp cât acest lucru este aşa, de ce să nu aibă responsabilitate politică reală? Ei nu ar trebui doar să facă dovada competenţelor lor, ci, de asemenea, să-şi modereze atitudinile. Acesta este motivul pentru care modelul danez este, probabil, cea mai rea soluţie: pentru că nu solicită abilitatea de conducere din partea populiştilor. Atât timp cât Wilders şi omologii săi europeni stau departe de guvernare, ei nu sunt motivaţi să-şi tempereze retorica neliberală şi să înceteze să alimenteze ostilitatea faţă de minorităţile etnice şi religioase.
Asta este ceea ce s-a întâmplat în singura ţară europeană care a încercat să aducă populiştii în guvern – Austria sub Wolfgang Schüssel, cu un deceniu în urmă. Acolo, Partidul populist al Libertăţii s-a divizat deoarece unii au optat să-şi modereze punctele de vedere pentru de a reuşi în guvern. Dar decizia UE de a impune o formă de izolare diplomatică Austriei pentru decizia lui Schüssel de a include Partidul Libertăţii în coaliţia de guvernare poate să descurajeze alţi conservatori să urmeze această direcţie. Prin urmare, există mai multe şanse ca politicienii conservatori care sunt la putere să facă un compromis cu privire la principiile pe care mult timp oamenii le-au considerat fireşti, cum ar fi egalitatea în faţa legii şi libertatea de religie.
Într-adevăr, conduşi de frica de puterea pe care o au populiştii, în sau în afara guvernului, răspunsul conservatorilor – şi chiar al unor social-democraţi – la opiniile neliberale ale acestora a fost moale, fără să aibă vreo scuză. Există, de fapt, o mulţime de moduri de a riposta, dar nu cu ideologii învechite. Cei care văd pericolul unui război cultural cu musulmanii sau conturarea unei identităţi ostile minorităţilor ar trebui să poată să influenţeze opinia publică cu argumente practice. În curând, ei vor trebui nu numai să avertizeze oamenii împotriva rasismului sau să promoveze multiculturalismul.
În schimb, oamenii trebuie să fie convinşi că, fără o imigraţie controlată – şi nu doar azil pentru refugiaţi -, europenii vor fi într-o situaţie şi mai rea. Cu o rată a natalităţii în scădere, imigranţii sunt necesari pentru a menţine prosperitatea europeană. În acelaşi timp, economiile din Europa ar trebui să fie mai permisive în regulamentele de protecţie, astfel încât imigranţii să îşi poată găsi de lucru mai uşor. În concluzie, disputa trebuie susţinută cu mai multă fermitate, deoarece va fi mult mai greu să protejezi societăţile europene împotriva terorismului revoluţionar al islamismului radical fără sprijinul activ al tuturor musulmanilor care respectă legea. Europa nu va mai fi în siguranţă sub conducerea politicienilor care pretind că suntem în război cu Islamul. Dimpotrivă, influenţa lor va face viaţa nu doar mai puţin civilizată, ci şi mult mai periculoasă.
Ian Buruma, predă democraţie, drepturile omului şi jurnalism la Bard College. Ultima sa carte, „Taming the Gods: Religion and Democracy on Three Continents” („Îmblânzirea zeilor: religie şi democraţie pe trei continente”), a fost recent publicată de Princeton University Press.
www.project-syndicate.org
