Gazul rusesc reprezinta doar 6,5% din sursele primare de energie folosite de UE. O analiza a expertului francez Pierre Noël sustine ca dependenta energetica fata de Rusia, precum si proiectul-solutie Nabucco ar fi doua mituri contrazise de realitate.
Uniunea Europeana nu ar fi de fapt amenintata de problema dependentei de importul de gaz din Rusia, pentru ca acesta reprezinta doar o mica parte din sursele primare de energie folosite de UE. Pericolul este creat de opozitia unor tari precum Germania, Italia sau Franta fata de crearea unei piete europene de gaz integrate, care sa regleze importurile de gaz dupa pret, nu politic, sustine un raport al grupului de reflectie londonez European Council of Foreign Relations (ECFR), intocmit de expertul francez in energie Pierre Noël.
UE cumpara gaz rusesc in proportie de 40% din totalul importurilor, in conditiile in care in ultimii 30 de ani necesarul a crescut constant, dar proportia de gaz rusesc importat s-a injumatatit, explica expertul. In schimb, importurile de gaz din tari precum Norvegia, Algeria, Nigeria sau din zona Orientului Mijlociu au crescut simtitor, depasindu-le pe cele din Rusia. Astfel, "diversificarea surselor de aprovizionare cu energie" – problema prezentata de UE drept stringenta – se realizeaza deja de ani buni.
"Contrar perceptiei populare, supradependenta energetica de Rusia nu este o problema presanta pentru UE ca intreg", sustine Pierre Noël. Raportul arata ca tarile europene care importa cel mai mult gaz rusesc de la Gazprom sunt Germania si Italia, acestea cumparand aproape jumatate din gazul rusesc importat in UE. A treia mare consumatoare este Franta. Cu toate acestea, gazul rusesc reprezinta in medie doar 20% din sursa primara de gaz a acestor tari. In acelasi timp, cele trei state sunt cele care se opun unei piete europene integrate a gazului, unde mecanismul pretului sa fie singurul care sa stabileasca sursa de import de gaze. Daca ar exista o astfel de piata, relatia Europei cu gigantul energetic al Rusiei, Gazprom, ar functiona pe baze comerciale, nu politice ca acum.
Raportul ECFR atrage atentia ca viziunea potrivit careia dependenta Europei de gazul rusesc va creste doar pentru ca UE are nevoie de gaz, iar Rusia dispune de resurse imense, este "simplista".
Conducta Nabucco, proiectul inventat de Europa pentru a contracara aceasta "falsa problema" a dependentei de gazul rusesc, nu este viabil, sustine raportul ECFR. Sursele de gaz pe care si le propune consortiul Nabucco, format din companii energetice ale Austriei, Turciei, Romaniei, Ungariei, Bulgariei si Germaniei, nu sunt chiar asa de ofertante. Azerbaidjan nu are destul gaz de exportat pentru o conducta de asemenea proportii, iar Iranul este o tara izolata politic, care nu deruleaza deocamdata nici un contract international de gaze, sustine Noël. El recomanda UE sa nu sustina proiectul Nabucco doar in speranta ca "gazul va curge". O alternativa la acest proiect ar fi extinderea pietei de gaz natural lichefiat, care este subdezvoltata.
Cifrele raportului ECFR sunt confirmate in parte de cele prezentate de consortiul Nabucco. Dependenta UE fata de gazul importat era de 41% in 2005, iar in 2030 este estimata la 74%. Cu toate acestea, 58% din gazul consumat in Europa provenea din import in 2005, tarile-sursa fiind Rusia, Norvegia, Algeria si altele.
