Daca e sa ne luam dupa marile orientari prezentate de Comisia Europeana in documentul "Europa 2020", comunitatea noastra draga va putea evita declinul si va iesi cu fruntea sus din aceasta criza numai punand in primul rand bani seriosi in dezvoltarea cercetarii si a inovatiilor. Sigur, mai sunt subliniate cu aceeasi culoare prioritara cresterea sectorului "verde" si stradania de a infiinta noi locuri de munca (astfel incat sa ramanem cu cel mult un sfert din someri pe transa de varsta 20-64 de ani, fata de 31 de procente actualmente). Dar cercetarea, invatamantul, laboratoarele si scolile par sa fie, din nou, prioritatea prioritatilor, asa cum ii sta bine unei "trans-natiuni" europene tinere, care pariaza pe generatiile ei viitoare.
Este exact ca in urma cu zece ani – cum de vor fi trecut asa de invizibili? – cand aceeasi urgenta era anuntata cu mare protocol intr-un program conceput la Lisabona. Acel program, incununat de ambitia de a face intr-un deceniu din economia europeana cea mai competitiva economie a planetei, a esuat din diverse pricini. Toata lumea da vina pe conjuncturi neprielnice si pe nefastele interactiuni globalizante. Ar cam fi timpul sa recunoastem ca nici un guvern european si nici Comisia n-au crezut o secunda, in 2000, ca si atunci cand nu exista bani, trebuie sa-i scoti pentru laboratoare, scoli, universitati chiar si din piatra seaca. S-au gasit repede bani pentru bancile gripate, pentru marile trusturi care inchid unitati productive, pentru programe militare sau pentru risipa aparatului de stat. Iar elevii, studentii, profesorii si chiar cercetatorii au ramas la coada. Probabil ca mai mica era si prapastia crizei europene daca in acest deceniu ar fi aparut o noua generatie de inventatori si, in general, un sistem scolar european demn de noul mileniu.
Va fi ceva mai serios acest nou program, daca ne gandim ca el nici nu poate fi impus statelor membre decat sub forma de recomandari, insotite eventual de incurajari bugetare sau de avertismente? Greu de crezut. Pentru asa ceva e nevoie nu doar de politici coerente si hotarate, dar si de modificarea in profunzime a imaginii pe care o au scoala, cercetarea, studiul indelungat, ce se "rentabilizeaza" tarziu si nici nu asigura succesul facil, atat de mediatizat peste tot. scoala, efortul intelectual, competitia excelentelor, criteriile de calitate care vizeaza cariere specializate ce necesita efort si tenacitate au fost in tot acest deceniu devalorizate, in direct, si de precaritatea institutiilor care pregatesc generatiile viitoare. Un fizician american distins cu Premiul Nobel era angajat recent la o institutie de invatamant superior din Franta cu 4.500 de euro lunar.
Timp de o luna presa a vorbit insa despre salariul fabulos al noului patron de la EDF, retea ce distribuie electricitatea, si care cumula doua milioane de euro salariu anual. Situatia este dezastruoasa peste tot in Europa, unde inteligenta din cercetare e o fata zdrenturoasa in fata printeselor pe care le rasfata institutiile economice, circuitul financiar in general. Bine ar fi daca Uniunea Europeana ar incepe prin a le acorda mai mult respect celor care formeaza generatiile de maine. Precum si celor care cauta noi tehnologii intr-o lume nevoita deja sa renunte la confortul costisitor si consumist daca vrea sa supravietuiasca.
In mod paradoxal, dupa anii sumbri ai imbecilitatii de partid, Romania iesea totusi in lume cu tineri bine sau, cel putin, multumitor pregatiti teoretic in diverse discipline. si cu cateva generatii frustrate, e drept, de izolarea in care traisera, dar avand un nivel de cultura umanista acumulat, ce ii uimea pe multi in Occident. scoala romaneasca profitase de o scurta perioada de moleseala ideologica, cand si tovarasii politici aratau un dram de stima pentru oamenii invatati. Dascalii de scoala veche, unii dintre ei tocmai scosi din inchisori, si-au obligat elevii sa faca exercitii de geometrie, sa invete istorie, sa se exprime corect romaneste, sa nu elucubreze in patafizica violeta, cum se intampla astazi. scoala era stimata, chiar daca jumatate din materiile predate fusesera infestate cu gunoi ideologic. Era loc si pentru sentimentul rusinii, caci impostorii, analfabetii, lenesii care sarisera peste bancile scolii nici nu visau sa devina prototipul omului care a reusit in viata.
Inutil sa va fac tabloul de astazi, cand un om politic considera ca el ESTE si este important, chiar daca nu stie conjuga verbul a fi. Oare va ajunge programul Comisiei de la Bruxelles sa le spulbere acestor noi "modele" romanesti, iluzia ca ei chiar exista?
