Am fost cu totii induiosati cand am vazut scenele de la Chisinau cu tinerii care fluturau steagul Uniunii Europene alaturi de cel al Romaniei, ca si cum revolta lor era un gest de aspiratie disperata spre un viitor euro-pean pe care victoria comunistilor l-a inchis. Ca mai toate visele, si acesta este lipsit de obiect, din pacate. Pentru ca Europa spre care nazuiesc tinerii moldoveni pur si simplu nu exista.
Nu exista acea Europa a libertatii care sa fie contrapusa tiraniei si oprimarii, asa cum cred tinerii basarabeni, pentru ca Europa a ales altfel. Reactia mai mult decat timida a institutiilor de la Bruxelles si a statelor membre fata de represiunea si teroarea instituite de regimul lui Vladimir Voronin este o dovada suficienta in acest sens. Pentru Europa sunt mai importante "deschiderea fata de Rusia" si "dialogul" cu Belarusul lui Lu-kasenko decat apararea drepturilor fundamentale ale unor europeni.
Aceasta nu este o problema oarecare pentru ca pune in discutie insasi identitatea europeana. Proiectul de integrare europeana incearca sa ofere un continut "europenitatii", bazat pe drepturi individuale si economie sociala de piata. Atunci cand drepturile individuale sunt incalcate, asa cum se intampla in Moldova sau in Rusia, iar Uniunea Europeana nu reactioneaza, insasi europenitatea este in pericol.
Un alt exemplu. Toata Europa stia cum se va desfasura conferinta ONU privind rasismul de la Geneva. Cu opt ani in urma, la Durban, in Africa de Sud, mai multe state arabe au profitat de ocazie pentru a denunta sionismul ca rasist. Daca acest lucru ar fi devenit oficial, atunci Natiunile Unite ar fi fost obligate sa declare statul Israel drept o entitate rasista si, prin urmare, ilegitima. Scopul acestor state era foarte transparent si nu s-a modificat intre timp. Prin urmare, toti liderii politici europeni stiau foarte bine ca presedintele iranian Mahmud Ahmadinejad va folosi din nou tribuna ONU pentru a ataca statul Israel, pe care, de altfel, a mai declarat ca vrea sa-l stearga de pe harta sau din istorie. si, cu toate astea, numai patru tari – Germania, Italia, Polonia si Olanda – din cele 27 au decis sa boicoteze aceasta farsa sinistra, pentru ca numai intr-o farsa sinistra o conferinta dedicata luptei impotriva rasismului poate deveni prilej de propagare a antisemitismului. Faptul ca restul dele-gatiilor europene au parasit sala in timpul discursului pentru ca sa se intoarca mai tarziu este insuficient si da seama, pe de o parte, de adancimea disensiunilor dintre europeni, iar pe de alta, de criza valorica prin care trece continentul.
Antisemitismul este una dintre mostenirile cele mai intunecate ale istoriei euro-pene, care a culminat cu Holocaustul. Europa trebuie sa isi asume in intregime aceasta mostenire si sa se asigure ca acest lucru nu se va mai repeta niciodata. Daca nici macar asupra acestei mosteniri monstruoase si asupra acestei datorii fundamentale tarile europene nu pot cadea de acord, atunci nu mai putem lua in serios Europa Valorilor pentru ca nu par sa existe nici un fel de valori de care Europei sa ii pese.
In acest caz, nu mai ramane mai nimic din Europa Unita, decat o gramada de reglementari birocratice absurde. Recent Comisia Europeana a adoptat o reglementare prin care declara hanoracele cu gluga drept periculoase pentru copii pentru ca sireturile prezinta riscul de strangulare. Din pacate, nu e o gluma. Comisia Europeana, in infinita ei intelepciune, a considerat ca toti copiii sunt idioti si se pot spanzura cu sireturile de la hanorac si ca viitorul Europei depinde de adoptarea acestei reglementari. Daca Europa ajunge sa se reduca la o colectie de reguli despre dimensiunea morcovilor si indezirabilitatea hanoracelor, atunci pur si simplu nu merita sa avem o Uniune Europeana. Nimeni nu se poate indragosti de o astfel de Europa si nimeni nu poate sa lupte pentru asa ceva. De aceea nimanui nu-i pasa, de exemplu, de alegerile europene care inregistreaza constant rate de participare abisale pentru ca nimeni nu poate fi patimas in legatura cu castravetii si directivele privind pescuitul. Pentru a deveni cu adevarat atrasi de proiectul european, cetatenii trebuie sa creada in ceva si sa se ataseze de valorile europene. Or, pentru moment, nimeni nu poate spune care sunt acestea.