Timp de şapte ani, România nu a atras nici un euro din fondurile europene destinate cercetării ştiinţifice, deşi Uniunea Europeană le-a pus la dispoziţie statelor membre sume colosale. Spre exemplu, Marea Britanie a primit peste două miliarde euro, iar state precum Ungaria sau Polonia au primit zeci de milioane pentru finanţarea unor proiecte naţionale de cercetare.
Uniunea Europeană oferă statelor membre sume de bani nu doar pentru construcţia de autostrăzi sau pentru agricultură, ci şi pentru cercetare, o ramură vitală pentru viitorul unei naţiuni. Faptul că România ocupă ultimul loc în atragerea de fonduri europene în aproape toate ramurile economice şi sociale este o chestiune arhicunoscută. În ceea ce priveşte fondurile europene pentru cercetare situaţia este mai dramatică. România nu doar că păstrează poziţia ultimă, dar nu a atras nici un euro din fondul impresionant pus la dispoziţie de Comisia Europeană. Asta deşi România contribuie cu sume importante la bugetul Uniunii Europene destinat cercetării.
Buget de miliarde de euro
Consiliul European al Cercetării (European Research Council – ERC) reprezintă o ramură a celui de-al şaptelea program, cadru pentru cercetare (FP7). Consiliul European al Cercetării a avut un buget iniţial de 7,8 miliarde euro pe o perioadă de şapte ani: 2007-2013. ERC dorea să ofere un ajutor financiar “pentru stimularea excelenţei în toate domeniile ştiinţei. Excelenţa este singurul criteriu de selecţie al proiectelor şi nu există o ramură ştiinţifică pe care să o considerăm prioritară în faţa alteia. Competiţia este deschisă cercetătorilor de vârf de pretutindeni”, potrivit documentelor de prezentare de pe site-ul oficial al Comisiei Europene, instituţie sub egida căreia funcţionează ERC. Bugetul a fost mărit, deoarece la finalul acestui program (2013) un calcul simplu arată că suma alocată prin ERC a fost de peste 10 miliarde de euro. Aceşti bani au fost folosiţi de Consiliul European al Cercetării – exclusiv – pentru a oferi granturi/burse de cercetare pentru oameni de ştiinţă de top din toată Europa.
În urma Ungariei şi a Bulgariei
În cei şapte ani au fost aprobate şi finanţate 4.000 de proiecte de cercetare de pe întreg cuprinsul Europei. Au fost implicaţi în proiecte ştiinţifice un 7.000 de doctoranzi şi 9.500 de doctori din toate statele membre ale Uniunii Europene. Cu o singură excepţie: România. Potrivit datelor oficiale, România nu a reuşit să atragă fonduri pentru nici un proiect european de cercetare finanţat prin ERC. Suma finală atrasă de România prin programul European ERC a fost zero. Spus fără ocolişuri: timp de şapte ani, forurile europene au decis că nici un proiect de cercetare românesc nu merită să fie finanţat din bani europeni. Deşi astfel de proiecte au fost depuse (de ordinul zecilor) din România. Asta, în condiţiile în care doar pentru 2013 Comisia Europeană a pus la bătaie pentru finanţarea proiectelor de cercetare suma de 1,75 miliarde euro.
Dacă România a atras zero euro, nereuşind să câştige nici un grant european oferit – începând din 2007 – prin intermediul ERC, Marea Britanie a câştigat 897 de granturi, Germania – 568, Franţa – 525, Spania – 217. Şi statele din fostul spaţiu de influenţă sovietică s-au mişcat onorabil reuşind să câştige mai multe burse: Ungaria – 34, Polonia – 14. Şi Bulgaria se află înaintea României, câştigând finanţare pentru trei proiecte de cercetare. Sumele oferite au fost generoase. Pentru un “starting-grants” (atunci când conducătorul proiectului are mai puţin de 7 ani de la finalizarea doctoratului şi este considerat un cercetător foarte promiţător) se oferă suma de 2 milioane de euro, iar pentru un “advance grants” 3,5 milioane de euro. Pornind de la aceste cifre, am calculat că Marea Britanie a atras fonduri europene pentru cercetare de 2,3 miliarde euro, Germania – 1,5 miliarde euro, Franţa – 1,35 miliarde, Spania – 550 milioane, iar Ungaria – 90 milioane euro, Polonia – 33 milioane, Bulgaria – 9 milioane de euro. Clasamentul este încheiat de România, cu zero proiecte admise spre finanţare şi zero euro atraşi din fondurile europene de cercetare.
Ajutorul de stat, oprit în 2012
Dragoş Ciuparu a fost preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) în timpul mandatului de ministru al Educaţiei al lui Daniel Funeriu.
Ciuparu, care a fost mai mulţi ani profesor-cercetător la Yale University, ne-a precizat că principalul motiv pentru care nu au venit bani europeni pentru cercetare în România îl reprezintă lipsa de credibilitate a instituţiilor de învăţământ din România. “Atunci când European Research Council evaluează un proiect, are în vedere calitatea acestuia, valoarea cercetătorului şi credibilitatea instituţiilor unde urmează să se desfăşoare proiectul în cauză. Din păcate, instituţiile de învăţământ din România sunt prost văzute afară şi nu apar în clasamentele anuale internaţionale (nici măcar în primele 500 de poziţii, să spunem). Acest aspect poate fi decisiv pentru respingerea unui proiect, chiar dacă el ar putea fi ştiinţific valid”. În timpul mandatului său de şef al ANCS, Ciuparu a încercat să contracareze acest handicap, iar în primăvara anului 2012 a lansat – sub egida Ministerului Educaţiei – programul “ECS – Like”.
“Am decis să finanţăm prin Ministerul Educaţiei echipele româneşti de cercetare ale căror proiecte treceau de faza de preselecţie a Consiliului European al Cercetării şi ajungeau în faza de evaluare. Chiar dacă, în final, nu câştigau o bursă europeană, ajutam financiar cu bani de la buget echipele de cercetători din România considerând că dacă proiectul lor a trecut de o instanţă ştiinţifică dincolo de orice îndoială (ERC) – chiar şi numai câteva etape – este unul valoros. Cu banii oferiţi de noi, ei îşi puteau consolida echipa de cercetători, puteau participa la conferinţe etc.”, explică Ciuparu. Au fost finanţate zece proiecte, dar programul s-a oprit în mai 2012 o dată cu schimbarea puterii în România.
Birocraţia, inamic public
Despre motivele acestei contraperformanţe l-am întrebat pe Sergiu Moroianu, doctor în matematică la Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din lume, şi profesor la Şcoala Normală Superioară din Bucureşti. “În România au rămas destul de puţini cercetători care să fie recunoscuţi drept lideri în domeniul lor la nivel european. Cei foarte buni au fost atraşi de universităţile din străinătate. În plus, dacă eşti om de ştiinţă şi vrei să te întorci în România ai nevoie de un an numai ca să-ţi echivalezi diplomele, ceea ce reprezintă o barieră administrativă. De asemenea, orice om de ştiinţă cu rezultate recunoscute în străinătate îşi doreşte în eventualitatea unei întoarceri în România o poziţie universitară definitivă. Doar că în ultimii ani s-au scos foarte puţine posturi universitare la concurs”. Sergiu Moroianu ne-a explicat că cercetătorii români pornesc cu un mare handicap deoarece echipele străine de evaluatori au o imagine negativă despre mediul academic din România din cauza scandalurilor de plagiat, a diplomelor false, a imposturii din universităţile româneşti, fapte cunoscute în Occident.
În Occident, un cercetător este lăsat să se concentreze doar pe partea ştiinţifică a proiectului de cercetare. Partea birocratică – redactarea, forma, traducerea proiectului – este lăsată în seama unor echipe de profesionişti plătite de respectivele universităţi. În România aşa ceva nu există.
Continuitate. Costoiu: Nu vom mai concura cu Franţa şi Germania
Programul ERC a fost gândit pe o perioadă de şase ani (2007-2013). Datorită succesului avut, Comisia Europeană a decis să prelungească programul de finanţare a cercetătorilor europeni printr-un nou program ERC care se va întinde din 2014 până în 2020. Bugetul este de 13,1 miliarde euro , iar pentru 2014 bugetul este de 1,7 miliarde euro. ERC va face, la rândul lui, parte dintr-un program mult mai complex denumit “Excelenţa în ştiinţă Horizon 2020”, cu un buget de 70 de miliarde euro. Actualul ministru delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, Mihnea Costoiu, cunoaşte problemele avute de România şi spune că principala cauză pentru care cercetătorii români nu au primit finanţare europeană a fost “lipsa de anvergură a universităţilor româneşti care i-au susţinut. Din acest considerent am cerut, iar Comisia Europeană a fost de acord ca pentru Horizon 2020 să existe un buget aparte doar pentru statele mai nou-intrate în UE. În acest fel, cercetătorii români care aplică pentru granturi europene nu vor concura cu state precum Germania sau Franţa. Acest buget pentru statele nou-intrate în UE este de 2-4% din bugetul întreg al Horizon 2020, cifrat la 70 miliarde euro”, ne-a precizat Costoiu. În ciuda eşecului răsunător de până acum, există totuşi cercetători români care au câştigat finanţări UE semnificative. Din păcate pentru noi, aceştia lucrează doar în universităţi occidentale. Povestea lor, în numerele viitoare ale RL.
„Instituţiile de învăţământ din România sunt prost văzute afară şi nu apar în clasamentele anuale internaţionale (nici măcar în primele 500 de poziţii, să spunem). Acest aspect poate fi decisiv pentru respingerea unui proiect, chiar dacă el ar putea fi ştiinţific valid.“
Dragoş Ciuparu, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică
