Uniunea Europeana are destule atuuri care o indreptatesc sa aspire la un statut de principala putere economica in lume. Ca populatie, UE este depasita numai de China, iar in termeni de produs intern brut se situeaza pe locul doi dupa Statele Unite. Ponderea UE in comertul international este mai mare decat a oricarei alte tari din lume. Totusi, Europa sufera de un deficit de performanta in raport cu principalii ei competitori. Cresterea economica in Statele Unite s-a situat de-a lungul ultimelor decenii la 3,5%, in vreme ce in Uniunea Europeana nu a atins nici 2%. Avand in vedere si evolutiile demografice diferite, venitul pe locuitor in Europa s-a plafonat la mai putin de 70% fata de cel din America. Gradul de ocupare a populatiei este in SUA de peste 70% in vreme ce in multe tari europene nu atinge nici 60%. In toate clasamentele internationale America are cele mai bine plasate universitati din lume si conduce incontestabil in materie de cercetare. In sfarsit, in ultimii ani China, India si alte tari emergente progreseaza intr-un ritm care constituie o provocare atat pentru Europa, cat si pentru America.
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, constata intr-un discurs recent: "Europa are un deficit de crestere care ne pune viitorul sub semnul riscului". Criza economica prin care trece continentul nu face decat sa accentueze slabiciunile si sa puna sub semnul intrebarii mo-delul de dezvoltare european.
In acest context, Comisia Europeana a lansat cu cateva zile in urma programul "Europa 2020", document care traseaza liniile directoare ale strategiei de dezvoltare la nivelul UE pe urmatorul deceniu. Obiectivul strategiei este acela de a scoate economia europeana din criza si de a realiza pe termen mediu o crestere "inteligenta, sustenabila si cuprinzatoare". Sunt propuse un numar de cinci tinte concrete: cresterea gradului de ocupare de la media actuala de 69% la cel putin 75%; atingerea unui nivel al investitiei in cercetare-dezvoltare de minimum 3% la suta din PIB; reducerea emisiilor de gaz cu efect de sera cu cel putin 20%; reducerea nivelului abandonului scolar si cresterea proportiei populatiei care a absolvit invatamantul tertiar de la 31% la 40%; reducerea cu 20% a numarului celor care traiesc sub nivelul national de saracie.
Un numar de sapte "initiative" ar urma sa sustina obiectivul de crestere inteligenta, sustenabila si cuprinzatoare la nivel european: stimularea cercetarii-dezvoltarii; imbunatatirea performantei sistemelor europene de educatie; imbunatatirea accesului la internet de mare viteza si la beneficiile pietei digitale unice; economia de energie, sporirea utilizarii resurselor regenerabile si reducerea emisiilor de carbon; cresterea competitivitatii prin imbunatatirea mediului de afaceri si sprijin pentru dezvoltarea unei baze industriale puternice si sustenabile; modernizarea pietei muncii prin incurajarea mobilitatii profesionale si a diversificarii calificarilor; asigurarea coeziunii sociale si teritoriale astfel incat beneficiile cresterii sa fie impartasite cat mai larg.
Ca document de strategie de dezvoltare, "Europa 2020" este simplu, concentrat pe cateva obiective majore si cu directii de actiune bine tintite. Intrebarea care se pune este insa in ce masura aceasta strategie va da rezultate in practica. Este imposibil sa nu-ti vina in minte "Strategia Lisabona", programul similar adoptat in 2000, care isi propunea sa stimuleze la nivel european "tranzitia catre economia bazata pe cunoastere" si sa faca din UE in decurs de zece ani "cea mai competitiva si dinamica econonomie bazata pe cunoastere din lume… cu o coeziune sociala sporita". Astazi, lectura acestor obiective ambitioase starneste un zambet stanjenit: strategia Lisabona este, in cel mai bun caz, un semiesec. Acest esec este datorat in buna masura structurii de punere in practica a strategiei, care ramane de competenta guvernelor nationale. Asa cum s-a dovedit, conditiile economice, sociale si politice foarte diferite de la tara la tara determina prioritati nationale care nu coincid in multe cazuri cu obiectivele propuse in Strategie.
Desi "Europa 2020" are o arhitectura mai bine pusa la punct, care tine seama de experienta trecuta, tensiuni vor continua sa existe intre prioritatile nationale si obiectivele strategiei. Spre deosebire de tarile din vestul Europei, Romania are inca de recuperat decalaje importante in materie de infrastructura, iar agricultura este cu decenii ramasa in urma. Va putea in aceste conditii Romania sa aloce resursele necesare directiilor prioritare ale strategiei Europa 2020, sau decalajul deja foarte mare fata de celelalte tari europene in ceea ce priveste invatamantul, cercetarea-dezvoltarea sau ocuparea se va adanci?
