Cu cateva zile in urma presa internationala a publicat o informatie privitoare la un document al Fondului Monetar International in care se recomanda ca una din solutiile de depasire a crizei financiare de catre noile state membre ale Uniunii Europene adoptarea mai rapida a monedei euro. Asa cum am aratat si in unele articole anterioare, sunt sceptic cu privire la posibilitatea punerii in practica a unei asemenea masuri, avand in vedere, pe de o parte, reticenta (ca sa nu spun chiar opozitia) tarilor membre cele mai importante ale zonei euro si, pe de alta parte, dificultatile de ordin formal si practic. Nici unul din noile state membre ramase in afara zonei euro nu indeplineste in acest moment criteriile de convergenta nominala impuse prin Tratatul de la Maastricht, iar modificarea acestor prevederi ar fi complicata, de durata si pana la urma foarte improbabila.
M-au surprins insa unele din comentariile facute pe marginea unei astfel de eventualitati. Cineva se temea ca, pierzand controlul asupra tiparirii monedei, riscam sa ramanem fara bani si la mana strainilor, intrebandu-se chiar cum vor mai fi platite salariile. Este ca si cum cetatenii din Cluj ar fi ingrijorati ca raman fara lei intrucat Banca Nationala se afla la Bucuresti!
Una dintre temerile exprimate merita totusi a fi examinata mai indeaproape. Este vorba de posibilitatea ca preturile sa creasca, ajungand, asa cum exemplifica cineva, ca o paine sa coste un euro, ca la Paris, respectiv peste patru lei la cursul de astazi. Aceasta temere s-a manifestat in toate tarile care au adoptat moneda unica, indiferent de momentul cand acest lucru s-a petrecut. Desi au aparut multe articole emotionale despre socul pe care l-au avut grecii sau portughezii cand au descoperit ca trebuie sa plateasca mai mult pentru unele articole de consum zilnic o data ce au trecut la euro, statisticile nu confirma cresteri semnificative de preturi asociate adoptarii monedei unice. S-a constatat insa ca dupa intrarea efectiva in circulatie a euro, in 2002, a aparut o diferenta semnificativa intre indicele preturilor masurat de statistica si inflatia perceputa de populatie, aceasta din urma fiind mai mare.
Nici in tarile care au adoptat mai recent euro nu s-au inregistrat cresteri de preturi semnificative. In Slovacia, care a trecut la euro de la 1 ianuarie 2009, nu am auzit inca de cresteri de preturi. De altfel, pentru a preveni tentatiile ce pot sa apara, de a "rotunji" in plus preturile, comerciantii au obligatia de a afisa pe tot parcursul anului 2009 preturile in paralel, in vechea moneda koruna si in euro, putandu-se astfel identifica cu usurinta si eventual sanctiona abuzurile. Din punctul de vedere al cetateanului roman, trecerea la euro ar fi similara trecerii la leul greu din 2004. Daca maine s-ar adopta euro, iar paritatea la care
s-ar face trecerea ar fi la nivelul actual al cursului, de 4,12 lei pentru un euro, o paine de 2 lei ar costa exact 0,48 eurocenti.
Este adevarat ca la nivelul pietei unice a Uniunii Europene se inregistreaza o tendinta pe termen lung de convergenta a preturilor, care in multe cazuri inseamna majorarea acestora. Dar fenomenul de convergenta este determinat de desfiintarea barierelor comerciale, si nu de moneda unica, aceasta avand doar un rol marginal si facand mai usoara comparatia preturilor intre tari. Acest proces de apropiere a preturilor s-a facut simtit si in Romania de peste un deceniu, de cand am eliminat, treptat, restrictiile in calea schimburilor comerciale cu UE. Convergenta este foarte avansata la nivelul pietei unice pentru preturile serviciilor de comunicatii si produselor de imbracaminte si incaltaminte. Pentru alte grupe de produse sau servicii, precum cele alimentare, alcool-tutun, transport, restaurante si hoteluri, nivelul preturilor din noile state membre se situeaza la aproximativ 60 la suta din nivelul preturilor celor 15 vechi state membre, iar pentru servicii de sanatate, educatie, intretinerea locuintei discrepantele sunt si mai mari.
Dar convergenta preturilor pentru aceste produse si servicii este un proces de durata, care tine de cresterea veniturilor si de particularitati locale. Chiar la nivelul pietei nationale nu exista o convergenta totala: Bucurestiul este in general mai scump decat, sa spunem, Campina, aflata la doar o suta de kilometri distanta, deoarece nivelul veniturilor este mai mare in Capitala, iar pepenii vor fi mult mai ieftini la Dabuleni, unde se produc. Exista motive pentru care adoptarea euro trebuie sa fie abordata cu prudenta si responsabilitate, dar sperietoarea cresterii preturilor nu este justificata.
