România a primit, din partea Guvernului SUA, scrisoarea de acceptare pentru achiziția de sisteme de rachete Patriot. Acesta este primul din cele şapte sisteme ce vor fi achiziționate, în valoare de 3,9 miliarde de dolari, fără TVA.
Sistemul pentru care a fost primită scrisoarea de acceptare este estimat la 764,78 milioane de dolari fără TVA şi va fi contractat până la sfârşitul acestui an, după adoptarea de către Parlamentul României a proiectului de lege privind realizarea capabilităţii.
"Înzestrarea forţelor armate române cu sisteme moderne de rachete sol-aer cu bătaie mare, interoperabile cu sistemele de rachete sol-aer, cu sistemele de comandă, control, comunicaţii şi cu platformele multirol din dotarea proprie sau a altor state membre NATO constituie o necesitate esenţială, o cerinţă strategică ce trebuie satisfăcută în cel mai scurt timp posibil. România va utiliza sistemele Patriot pentru a-şi întări apărarea proprie şi pentru descurajarea ameninţărilor regionale", mai transmite ministerul Apărării.
Configuraţia 3+ care va fi achiziţionată de statul român este cea mai modernă variantă existentă pe piaţă în prezent, din punct de vedere al configuraţiei hardware şi software, al echipamentelor de sol şi rachetelor, arată sursa citată.