14.1 C
București
marți, 29 octombrie 2024
AcasăSpecialEşecul de la Doha

Eşecul de la Doha

Marii producători de petrol, reuniţi în Qatar, nu au reușit să cadă de acord asupra îngheţării producţiei pentru susţinerea preţurilor, ­aflate în continuă scădere.

Confruntată cu vertiginoasa prăbuşire a preţului petrolului brut, care a ajuns în ianuarie la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani, OPEC (Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol) a lansat un apel statelor producătoare. La 17 aprilie, pentru prima dată după 15 ani, consiliul de la Doha a adunat 18 ţări membre, dar şi non-membre OPEC, printre care principalii producători – Arabia Saudită şi Rusia. După şase ore de negocieri, ministrul qatariot al Energiei, Mohammed ben Saleh al-Sada, a anunţat că ţările implicate au nevoie de „mai mult timp“. Nici o dată nu a fost fixată pentru o nouă reuniune. Întrebat despre o eventuală reacţie negativă a pieţelor, luni, ministrul a răspuns că „mai mulţi factori influenţează preţul“, dar fundamentele pieţei sunt „pozitive“. 

Miniştrii participanţi la discuţii au declarat că proiectul de acord prevedea o îngheţare a producţiei de petrol brut până în luna octombrie la nivelul din ianuarie, pentru stabilizarea pieţei şi susţinerea preţurilor, afectate de oferta prea mare. Însă unele state au cerut modificări şi, potrivit unei surse citate de agenţia rusă RIA-Novosti, în special Arabia Saudită a cerut participarea tuturor ţărilor OPEC la acest proiect. Riadul „a pus condiţia participării tuturor ţărilor OPEC, printre care Iranul“, s-a spus. Or, Iranul vrea să profite de ridicarea parţială a sancţiunilor internaţionale după intrarea în vigoare a acordului nuclear la jumătatea lunii ianuarie, pentru a-şi spori producţia şi exporturile şi pentru a-şi recâștiga partea de piaţă. Divergenţele dintre Iran şi Arabia Saudită – cei doi mari rivali din Orientul Mijlociu, ale căror relaţii sunt la cel mai scăzut nivel – au izbucnit chiar înaintea debutului discuţiilor, antrenând decizia Teheranului de boicotare a reuniunii. „Iranul nu va renunţa în nici un caz la cota sa istorică din producţie“, a afirmat ministrul iranian al Petrolului, Bijan Mandar.

Saudiţii condiţionează

Într-un interviu acordat sâmbătă agenţiei de presă Bloomberg, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed ben Salman, a reafirmat că regatul nu va îngheţa producţia sa de petrol atâta vreme cât Iranul nu o face. Un acord negociat în februarie de Arabia Saudită, Rusia, Qatar şi Venezuela viza îngheţarea producţiei de petrol la nivelul din ianuarie. Dar nu există nici un mecanism pentru a verifica dacă angajamentele luate vor fi respectate, nici pentru pedepsirea ţărilor care „trişează“. Reuniunea de la Doha a alimentat speranţele ţărilor producătoare de petrol pentru stabilirea unui acord istoric. În pofida virulenței crizei petroliere din ultimele luni, acţiunea concertată rămâne relativ modestă. Prin acordul din februarie, Arabia Saudită (care conduce practic OPEC) şi Rusia au lansat un semnal clar – războiul preţurilor a devenit prea dureros pentru toţi beligeranţii şi a venit timpul pentru a-i pune capăt. Această schimbare de politică, luată deja în considerare pe pieţe, urma să fie confirmată la Doha.

În 2001, în cadrul ultimului acord dintre OPEC şi partenerii săi externi, Rusia, Mexic, Oman şi Norvegia, hotărârile nu au fost aplicate, iar în lunile următoare Rusia chiar şi-a mărit producţia. Industria petrolului este plină de episoade în care participanţii la acorduri au dorit să beneficieze de eforturile altora fără a respecta, la rândul lor, hotărârile luate.  

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Războaiele politice și certurile nu au ce căuta în administrația locală

Premierul Ciolacu a afirmat că primarii trebuie să facă școli și străzi, nu să se bată politic unii cu alții Prezent la instalarea lui Rareș...

Ce lucruri ar trebui să cunoască viitorii angajați despre firmă?

Indiferent dacă ești la început de drum sau ai deja experiență în resurse umane, este esențial ca, atunci când se organizează interviuri de preangajare,...

Horoscop 30 octombrie 2024. Racii trebuie să se relaxeze

Horoscop 30 octombrie 2024. Ziua aceasta promite să fie una plină de revelații, în care fiecare semn zodiacal va simți impactul unor influențe astrale...
Ultima oră
Pe aceeași temă