Politia ieseana se confrunta cu un fenomen ce tinde sa ia amploare si care, pana in prezent, pare imposibil de stapanit. De mai bine de o luna, mai multi pensionari au fost escrocati de o banda de tigani extrem de bine organizata care opereaza dupa o metoda devenita celebra. Sub pretextul ca sunt cetateni romani stabiliti in Ungaria si ca rudele lor au avut accident de masina, acestia conving persoanele in varsta sa-i imprumute cu sume importante de bani. Pentru a castiga increderea victimelor, escrocii lasa drept garantie o valiza inchisa cu lacat, plina, chipurile, cu mii de euro. Ajutati de naivitatea si sentimentul civic exagerat al celor vizati, escrocii au reusit pana in prezent sa faca bani frumosi. Desi opereaza de ceva timp pe teritoriul orasului, tiganii au reusit pana in prezent sa scape de bratul legii.
Recent, indivizii au schimbat metoda de operare. Astfel, in urma cu doua zile, o femeie din banda a sunat la usa unei batrane, despre care stia ca are o ruda in strainatate. „Sora mea locuieste de ceva timp in Statele Unite ale Americii, iar necunoscuta cunostea acest amanunt. Astfel, cand mi-a cerut bani pentru a-i cumpara surorii mele medicamente, nu am banuit nici o clipa ca urma sa fiu pacalita”, a spus batrana in fata anchetatorilor. Ulterior, aceasta si-a sunat sora si a aflat ca a fost inselata. In prezent, politistii se dau de ceasul mortii pentru a-i retine pe escroci.