Pe 24 septembrie, Eros Ramazzotti va susţine, la ora 20:00, un concert ce se anunţă a fi extrem de specaculos la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Deja trei categorii de bilete sunt deja epuizate, între care cele mai scumpe locuri puse în vânzare, dar şi cele mai ieftine, anunţă Mediafax.
Show-ul lui Eros Ramazzotti va dura aproape două ore, timp în care artistul italian va cânta atât piese noi, de pe ultimul său album – „Perfetto„-, dar şi hituri care l-au făcut celebru. Bilete care încă nu s-au vîndut costă, în funcţie de distanţa faţă de scenă şi de tipul locului între 143 de lei şi 385 lei.
În perioada pe care Ramazzotti o va petrece la Cluj va fi cazat la un hotel de 5 stele, iar staff-ul său format din aproape o sută de persoane vor ajunge la Cluj cu câteva zile înainte de concert.
Cine este Eros Ramazzotti
Italianul a început să înveţe să cânte la chitara la vârsta de 7 ani şi a încercat să-şi croiască un drum pe platourile de filmare, iniţial ca figurant. Familia l-a încurajat, iar tânărul Eros şi-a scris primele cântece în colaborare cu tatăl său, Rodolfo, muncitor în construcţii pe timp de zi şi muzician noaptea. În 1981, a luat parte la concursul muzical „Nuove di Castrocaro” şi a ajuns în finală cu compoziţia proprie „Rock ’80”, prinzând astfel şi primul său contract cu o casă de discuri. În 1982, a lansat primul single, „Ad un Amico”, şi a lucrat cu compozitorul Renato Brioschi, mentorul său în drumul spre victoria din 1984, la Sanremo, unde a câştigat la categoria debutanţi.
A lansat primul său album, „Cuori Agitati”, atât în italiană, cât şi în spaniolă. Single-ul „Una Storia Importante” a vândut milioane de copii în Franţa şi a devenit un hit în restul Europei, iar Eros Ramazzotti a ajuns să fie cunoscut pe plan internaţional. În vara anului 1995, a luat parte la Festivalul European Estival de Muzică, împreună cu Rod Stewart, Elton John şi Joe Cocker. Apoi, în 1996, a lansat „Dove c’e Musica”, un succes incredibil – şapte milioane de discuri vândute la nivel mondial. În 2007, albumul „E2” a ajuns bestseller atât în Italia, cât şi la nivel internaţional. În 2011, Eros Ramazzotti a fost numit „cel mai bun artist internaţional”, la festivalul anual „Die Goldene Kamera film & TV”.
Anul 2012 aduce un nou album, „Noi”, şi un nou contract de înregistrare cu Universal Music. Născut sub o stea norocoasă, „Noi” ajunge rapid primul în clasamentul iTunes în 17 ţări şi se vinde în peste 700.000 de exemplare. În iunie 2014, Eros Ramazzotti s-a căsătorit cu actriţa Marica Pellegrinelli, prietena lui de cinci ani, iar, pe 14 martie 2015, s-a născut primul băieţel al cuplului.
Pe 12 mai, s-a lansat cel de-al 13 album de studio al superstarului italian, „Perfetto”.