Am vazut cu ochii mei oameni admirabili, care incercau sa impiedice violentele, unii dintre ei riscandu-si propria piele. Oameni care reprezentau normalitatea intr-o atmosfera haotica. Ei sunt eroii mei personali de la Chisinau.
M-am nimerit acolo in toiul evenimentelor de saptamana trecuta, de luni pana joi, avand un contract de consultanta cu o institutie internationala. Purtat de curiozitate jurnalistica, am asistat la manifestatii si la actele de devastare a Parlamentului, de marti dupa-amiaza. Scenele respective sunt deja binecunoscute, au atras atentia camerelor de luat vederi. Ce s-a vazut mai putin in afara a fost perfectul paralelism intre cele doua tentative de revolutii de la Chisinau. Pentru ca despre asta a fost vorba acolo, au fost permanent doua miscari. Una pasnica, cu cereri concrete, in Piata Marii Adunari Nationale, si o alta miscare haotica si violenta, in piata dintre Presedintie si Parlament, la doar cateva sute de metri de prima.
Mergand intre cele doua manifestatii, pe Bulevardul stefan cel Mare si Sfant, am putut observa relatiile dintre ele si modul in care oamenii se plimbau de la una la alta, parca alternand doua spectacole diferite, parca zapand "live" intre revolutii. Am vazut cum doar cateva zeci de tipi agitati si violenti au reusit sa abata cu totul atentia de la multimea de peste 20.000 de oameni care manifestau pasnic in Piata MAN. Din cand in cand, cate un grup de tineri furiosi veneau dinspre Parlament si tipau la oamenii din piata sa vina cu ei la asaltul cladirii. Tin minte imaginea unui domn in varsta care ii ruga aproape cu lacrimi in ochi sa inceteze. Ceva mai tarziu, un alt grup de tineri a capturat un camion blindat al politiei si l-a impins pana la marginea multimii de oameni pasnici. Dupa ce si-au sarbatorit victoria catarati pe capota, fluturand steaguri ale Moldovei, Romaniei si UE, au incercat sa rastoarne masina.
Un camion rasturnat, eventual incendiat, la marginea multimii de oameni ar fi fost periculos si ar fi furnizat o imagine deplorabila pentru uzul televiziunii de stat, care atat astepta. De aici tin minte figura unui domn de varsta medie, imbracat intr-un costum verzui ca de padurar, probabil la moda in alta epoca; el a venit si a salvat camionul ce deja se hatana periculos. Argumentele sale sunt banale cand le transcriu ("Trebuie sa fim pasnici, sa nu le dam pretexte!", "Sa fim calmi!"). Dar ganditi-va cum suna spuse pe voce rastita, dar rugatoare, catre niste adolescenti turbati ce si-au pus in cap sa rastoarne un camion. Eroul meu a fost ajutat si de altcineva, o femeie tanara, imbracata oficial si dichisit, care le tot striga agitatilor: "Fiti pasnici, folositi-va capul!". Gratie celor doi, camionul a ramas pe rotile sale. Peste cateva ore aveam sa-l revad parasit pe o strada laturalnica, un mic triumf al ratiunii intr-o atmosfera de furie oarba.
Tin minte si figura unui adolescent inalt, scheletic, care era in primele randuri la asaltul Parlamentului, dar nu pentru a fura sau devasta, ci pentru ca tot incerca sa-i convinga pe ceilalti sa inceteze. "Di se faseti asta, mai?", ii tot intreba pe cei care sareau pe ferestre pentru a face tandari geamurile si a arunca de prin birouri monitoare, calculatoare, scaune si tot felul de hartii. Din cand in cand, cate unul se oprea si-i arunca omului meu o injuratura sau o amenintare scurta.
In spatele cladirii, scutierii militari in termen, prost echipati, au fost coplesiti si s-au retras in cladire (abia a doua zi, dupa represiunea nocturna, aveau sa apara la Parlament scutierii politisti profesionisti). Grupulete de atacatori dezbateau daca sa intre inauntru sau nu, totul intr-o stare de agitatie vecina cu isteria.
De aici tin minte figura impozanta a unui domn imbracat elegant care facea apel la ei sa se calmeze, spunand ca daca nu vor inceta vor oferi pretextul regimului "sa declare stare de emergenta" si sa treaca la represiune (ceea ce s-a si intamplat cateva ore mai tarziu, impuscaturile din miez de noapte fiind un mesaj clar catre oricine vroia sa se aventureze afara"). si el a fost aproape de a fi agresat de gloata si a oprit doar pentru scurt timp asaltul.
Trebuie sa va imaginati violentele de la Parlament ca scena unui imens spectacol public. O mie de oameni, poate chiar doua, stau pe margine si asista cum cateva zeci de tipi, majoritatea covarsitoare fiind adolescenti minori, devasteaza o cladire timp de cateva ore. Pentru mine a fost spectacolul trist al unei societati incapabile sa-si controleze copiii, cu doar cativa curajosi punandu-se in calea lor, restul asistand pasiv la distrugeri.
Distrugeri care aveau sa omoare sansa unei schimbari politice. Nu stiu cine a instigat si cine a provocat si nu vreau sa devin unul dintre multii priceputi in conspiratii regionale si geostrategice. Cert este ca violentele l-au ajutat enorm pe Voronin. Daca manifestatia pasnica de cateva zeci de mii de oameni s-ar fi putut organiza, mentine si canaliza spre rezultate, "revolutia florilor" ar fi avut o sansa. Dar acea dupa-amiaza in care copiii au scapat de sub control a speriat societatea (oricum controlata informational) si a furnizat pretextul represiunii.
Trebuie sa spun ceva si despre liderii opozitiei, anchetati acum pentru instigare la violenta. Este foarte nedrept, oamenii au incercat sa stranga multimile in Piata MAN, unde lucrurile nu au scapat de sub control. Am auzit personal nenumarate discursuri disperate chemand la nonviolenta.
Ba chiar, luni seara, deci inainte de violentele de marti, am vazut cum multimea a rupt randul de politisti fara scuturi care aparau atunci Parlamentul si a fost oprita de un alt lider al opozitiei, Vlad Filat, care cu eforturi disperate si nu fara a-si incasa ceva ghionturi i-a oprit pe oameni si i-a trimis acasa.
