Autorităţile turce au efectuat marţi un raid la sediul televiziunii pro-kurde din Istanbul, IMCTV, iar înainte de a întrerupe emisia, telespectatorii au putut vedea în direct cum zeci de jurnalişti erau adunaţi în mai multe birouri ale redacţiei, scrie Agerpres.
Săptămâna trecută, postul pro-kurd a fost înştiinţat că emisia îi va fi suspendată ca urmare a loviturii de stat eşuate din 15 iulie 2016. Acest act este unul dintre numeroasele acţiuni întreprinse de poliţia turcă în acest sens. Astfel, în Turcia au mai fost închise alte 20 de posturi de radio şi televiziune, inclusiv un canal care transmitea emisiuni şi programe educative pentru copii. Posturile au fost acuzate că răspândesc propaganda teroristă.
Luni seara, Guvernul turc a anunțat că starea de urgență în urma tentativei eșuate de lovitură de stat va fi prelungită cu încă 3 luni, informează sursa citată.