Ca dirijor al Filarmonicii din Satu Mare, în 1985 mi-am continuat profesia pe care am iubit-o atât de mult. Totuşi, urâţenia pcr-istă, atunci şi azi, susţinută de aceeiaşi oameni atunci şi azi, a luat o amploare fără precedent.
Profesional, au fost momente frumoase de colaborare cu Alexandru Agache care a debutat cu mine în rolul lui Scarpia, din Tosca; violonişti buni ca Andrei Agoston, Csaba Peter, Ştefan Ruha, mulţi alţi artişti de mare calibru din Bulgaria, Rusia, Ungaria. În aprilie, 1985, ne-am sfătuit cu soţia mea care pleca în Italia, să nu se mai întoarcă, eu urmând să rămân acasă cu fetiţa. I-am dat detalii despre ce trebuie să facă ajunsă la Roma. A fost declarată fugită şi „trădătoare” la 5 mai, 1985. A ajuns în Latina şi a locuit la Hotel Bologna. Un prieten foarte bun din perioda mea din Budapesta, dirijorul Robert Dwelley din Rochester, NY, un om deosebit, a trimis imediat soţiei scrisoare de sponsorizare pentru stabilirea întregii mele familii în SUA. La 1 august, 1985, mi-am depus actele de plecare definitivă în SUA, cu fetiţa, în baza legii de întregire a familiei.
A urmat o perioadă foarte grea. Oamenii erau lacomi să-mi ia apartamentul şi bunurile. La Satu Mare, directorul filarmonicii m-a concediat fără ca cineva oficial să-i ceară aşa ceva. Dirijam fără ca numele meu să apară pe afiş. La Cluj, aveam vizite ne anunţate, în fiecare săptămână, a maiorului Szekely, care îmi spunea să mă răzgândesc să plec, eu fiind un „bun naţional”. Fost coleg, Dumitru Mureşan, crescut la casa de copii, mă vizita de doua ori pe săptămână, când venea la mine neanunţat. Au fost alţii care veneau „să mă vadă”. Am trecut prin momente deosebit de grele în acea peioadă, între care şi moartea tatălui meu. Atunci, la Cluj, eram mii de persoane care aşteptam plecarea definitivă din ţară.
După zile şi nopţi petrecute în frig, în tren şi hotelurile din Bucureşti, pe data de 15 decembrie, 1986, am plecat definitiv în SUA. Am fost întrebat de zeci de ori dacă aş fi plecat ştiind că urmează Decembrie 1989. Am răspuns sincer că, „NU”. Nu mi-aş fi lăsat oraşul, Transilvania mea, aşa cum sunt, cu bune cu rele, dacă aş fi ştiut că urmează o schimbare de regim. Sunt hotărât acum să schimb, să schimbăm radical oraşul şi ţinutul nostru. Visul meu, al nostru, este de a integra Transilvania în cultura şi valorile vest-europene. Cu orice preţ.
