Doar unul din cei patru fosti inspectori din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Mures, arestati anul trecut de PNA sub acuzatia de luare de mita, a mai ramas in arest preventiv.
La sfarsitul saptamanii trecute, Curtea de Apel Ploiesti l-a pus in libertate si pe Sorin Claudiu Moldovan, dupa ce cu cateva zile inainte au fost eliberati seful acestuia, Radu Ciortea, tot de instanta de la Ploiesti, si colegul sau Vasile Negrea, de catre Curtea de Apel Targu-Mures.
Concret, potrivit avocatilor, Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul lui Moldovan impotriva incheierii de sedinta a Tribunalului Prahova, care, desi daduse anterior mai multe dispozitii de punere in libertate, a respins acum cererea finantistului de inlocuire a masurii arestului preventiv cu interdictia de a parasi tara. „Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul si a inlocuit masura arestului cu cea a interdictiei de a parasi tara”, a declarat unul din aparatorii fostului angajat al DGFP. El a adaugat ca in aceasta saptamana cei trei finantisti asistati de avocatii lor ar putea organiza o conferinta de presa pentru a prezenta abuzurile care s-au facut impotriva lor.
In prezent, dupa cele trei puneri in libertate, Adrian Boila este singurul fost inspector de la DGFP, acuzat de luare de mita, care ramane in arest preventiv.
In 2004, procurorii PNA au obtinut emiterea unor mandate de arestare pe numele lui Radu Ciortea, Vasile Negrea, Adrian Boila si Sorin Claudiu Moldovan. La baza celor patru arestari sta aceeasi persoana, respectiv afaceritul muresean Codo Robert, care este cercetat, la randul sau, pentru rambursari ilegale de TVA si care s-a autodenuntat, afirmand ca le-ar fi dat mita mai multor inspectori de la finante pentru a beneficia de ajutorul lor.
Potrivit anchetatorilor, fostii angajati ai Finantelor ar fi primit masini si carburant, dar si importante sume de bani pentru a-i facilita lui Codo rambursarile de TVA.
Potrivit PNA, Radu Ciortea, pentru a aproba rambursari ilegale de TVA firmelor afaceristului, a pretins si primit bani si bunuri in valoare totala de peste 1,4 miliarde de lei. Procurorii au afirmat ca inspectorul ar fi primit si doua autoturisme Volkswagen Passat in valoare de 15.500 de euro fiecare si ca ar fi furnizat administratorului respectiv informatii care nu erau de interes public.
Mai mult, Ciortea este acuzat de PNA ca l-a invatat pe Codo cum sa se sustraga de la constatarea unor fapte penale, prin distrugerea unor acte contabile, dar si de trafic de influenta si primire de foloase necuvenite, insa pentru aceste doua capete de acuzare cauza a fost disjunsa.
La randul sau, Adrian Boila este acuzat ca a pretins si primit de la acelasi patron bani si foloase materiale cu o valoare totala de peste jumatate de miliard si ca in schimbul acestora inspectorul financiar ar fi trebuit sa intervina pe langa reprezentantii DGFP pentru a favoriza rambursarile de TVA si a indulci controalele. Eugen Vasile Negrea este acuzat ca a primit circa 160 de milioane de lei si un autoturism Opel Astra de la Codo Robert pentru a nu-si indeplini corespunzator sarcinile de serviciu.
De asemenea, lui Sorin Claudiu Moldovan i se imputa ca ar fi pretins si primit peste 19.000 de euro si ca ar fi intervenit pe langa agenti economici pentru a-i schimba un autoturism Ford Mondeo cu un Audi A6, de o valoare evident mai mare, si ca ar fi incercat influentarea anchetei, cerand martorului Codo Robert sa scoata din evidenta contabila a firmei „Intercargo” factura care dovedeste faptul ca reparatiile la masina sotiei sale au fost efectuate aici.