Elevii din ciclurile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, dar şi copiii de la grădiniţă se întorc la cursuri luni, 7 februarie, după vacanţa intersemestrială de o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), informeaza Agerpres.
Din cei peste 3 milioane de elevi şi preşcolari din România, aproximativ 2,7 milioane sunt elevi în învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi peste 500.000 sunt copii de grădiniţă.
Anul şcolar 2010-2011, început pe 13 septembrie 2010, are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Semestrul al doilea, care începe pe 7 februarie, se va încheia pe 17 iunie. Elevi vor mai avea vacanţă de pe 16 aprilie până pe 25 aprilie şi din nou cursuri în perioada 26 aprilie – 17 iunie. Vacanţa de vară este prevăzută în perioada 18 iunie – 11 septembrie.