3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialElevă din Constanța, invitată la Casa Albă

Elevă din Constanța, invitată la Casa Albă

Elif Memet, elevă în clasa a XII-a B a Liceului Internaţional de Informatică din Constanța, s-a clasat pe primul loc din Europa şi pe locul 13 la nivel mondial la un concurs de eseuri organizat de Gulen Institute Youth Platform, din Houston, SUA. Eseul realizat de Elif a răspuns la întrebarea „Cum se poate eradica sărăcia globală de către cetăţenii lumii?”, iar soluţia elevei propune microfinanţări în agricultură. Pe 15 aprilie, Elif Memet îşi va prezenta eseul la Ceremonia de Premiere care va avea loc la Casa Albă din Washington.

Constănţeanca spune că a propus microfinanţări în agricultură ca soluţie nu numai pentru zone precum Africa sau Asia de Sud-Est, cât şi pentru ţări precum România unde s-au luat şi iniţiative guvernamentale, dar şi în sectorul privat. Conform cercetărilor sale, în 2008 un grup bancar a început această iniţiativă prin microfinanţarea cu până la 50.000 de euro în agricultură, comerţ şi servicii, prin aceste microcredite. „A fost un real succes, iar Guvernul a aplicat această inţiativă şi în 2010. Între 2010 şi 2011, nivelul de sărăcie s-a înjumătăţit în România şi acest lucru l-am prezentat eu în eseul meu. Am făcut o comparaţie între ceea ce s-a întâmplat în România şi iniţiativele nonguvernamentale de pe mapamond. Mai exact, m-am ocupat de Africa Subsahariană şi am făcut o comparaţie între cele două zone. Am discutat despre posibilitatea de implementare a acestor microcredite în agricultură, la un nivel mai larg”, a povestit eleva.

 

Ce planuri are

 

Elif ne-a spus că datorează succesele sale familiei şi dascălilor, întotdeauna alături de ea. Până în prezent, a participat cu rezultate foarte bune la nenumărate concursuri şi olimpiade internaţionale, un avantaj pentru ea, pe viitor, la selecţiile pentru facultate şi apoi pentru angajare.

„Îmi doresc să descopăr lumea prin experienţe internaţionale şi să-mi depăşesc constant limitele. O pregătire în domeniul ştiinţific şi în cel social este o necesitate în zilele noastre, pentru că problemele pe care le adresează societatea contemporană sunt de o natură diversă şi necesită o abordare interdisciplinară. M-am implicat foarte mult în cercetare ştiin­ţifică, cu ajutorul cadrelor didactice de la liceul meu, şi chiar din clasa a IX-a m-am dedicat mediului înconjurător, agriculturii ecologice, domeniu în care am şi patentat un fertilizator organic”, mai spune Elif.

Cel mai mult i-ar plăcea să studieze în SUA, să fie absolventă a unei universităţi de top şi apoi să se specia­lizeze pe cercetarea ştiinţifică în domeniul mediului înconjurător şi al agriculturii. Un alt vis de-al său este să îşi creeze propria companie de biotehnologie care s-ar concentra pe remedierea mediului înconjurător şi avansarea agriculturii. 

Cele mai citite

Dscoperire astronomică revoluționară! Peste 40 de stele detectate într-o galaxie la 6,5 miliarde de ani lumină

Astronomii utilizând Telescopul Spațial James Webb (JWST) au realizat o descoperire spectaculoasă, detectând pentru prima dată peste 40 de stele individuale într-o galaxie situată...
00:01:19

VIDEO. Populația din Paris reacționează la ediția „aniversară” a Charlie Hebdo, la zece ani de la atac

Ziarul satiric francez Charlie Hebdo a lansat o ediție specială care include un concurs de caricaturi pe tema lui Dumnezeu, marcând 10 ani de...

Tragedie în Italia: O româncă ucisă de soțul său italian, care, apoi, s-a sinucis

Cei doi erau căsătoriți de 8 luni și nu aveau copii Eliza Ștefania Feru, o româncă de 30 de ani, a fost împușcată mortal de...
Ultima oră
Pe aceeași temă