26.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialElena Udrea a numit un nou director general la Compania Naţională de...

Elena Udrea a numit un nou director general la Compania Naţională de Investiţii

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a aprobat joi cererea de eliberare din funcţie, din motive medicale, a directorului general şi preşedintelui consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) SA, Ana Maria Topoliceanu, informează NewsIn.

Totodată, Udrea a numit-o temporar la conducerea companiei pe Adriana Margareta Luchian, actualul şef al Serviciului Promovare Investiţii din CNI, a anunţat joi ministerul.

Compania Naţională de Investiţii SA este o societate comercială pe acţiuni, înfiinţată în 2001, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Programele CNI vizează construcţia de săli de sport, consolidarea şi reabilitarea sălilor de sport construite înainte de anul 2000, construirea de bazine de înot şi de patinoare artificiale, precum şi construire şi reabilitare de aşezăminte culturale.

Compania de Investiţii pentru Turism SA este o societate comercială pe acţiuni la care statul român, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, este unic acţionar şi care se finanţează integral din venituri proprii. Activitatea companiei este derulată aproape în întregime în baza a două contracte de asociere în participaţiune cu două societăţi cu capital privat şi, prin urmare, în bugetul anual sunt preluate sumele transmise de partenerii contractuali, în cotele de participare la asocieri, respectiv de 15% – SC Parc Hotels SA şi 25% – SC THR – CG SRL.

Cele mai citite

Vremea se răcește semnificativ și devine instabilă în Capitală: Averse torențiale și descărcări electrice

Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea în Capitală se va schimba radical în ziua de duminică. Se așteaptă o...

Donald Trump amenință să acționeze Google în instanță, acuzând favorizarea candidatei democrate Kamala Harris

Fostul președinte american Donald Trump a avertizat că, dacă va ajunge din nou la Casa Albă, va da în judecată Google, acuzând gigantul tehnologic...

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă