2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialElectoratul ”zombi”. PSD mizează pe ură

Electoratul ”zombi”. PSD mizează pe ură

Lupta de la referendum nu s-a terminat”. Acesta pare să fie principalul mesaj de campanie pe care social-democrații mizează în acest an electoral. Iar cel mai puternic aliat al PSD va fi ura. Ura stârnită împotriva lui Traian Băsescu și împotriva așa numitului ”regim” personal al acestuia, personificat pentru electorat prin diverse instituții ale statului din zona justiției și a serviciilor de informații.

Cultivată prin intermediul complexului și sofisticatului aparat de propagandă pe care PSD îl are la dispoziție, pe fondul greșelilor de guvernare comise de Traian Băsescu, împreună cu PDL, dar, mai ales, datorită autismului în materie de comunicare manifestat de aceștia în relația cu electoratul în perioada 2010-2012, ura a devenit arma letală folosită de PSD împotriva adversarului de la Cotroceni.

Traian Băsescu îi urăște pe români” sau ”Monica Macovei urăște România” sunt sintagme des utilizate de post de stimuli emoționali. Pe baza acestor stimuli, PSD a creat în rândul electoratului o adevărată armată de ”zombi”, dominați și controlați aproape în totalitate de ură, pe care o emană, la propriu, prin toți porii corpului împotriva lui Traian Băsescu și a ”regimului” său. Evident, aceștia nu pot aduce argumente raționale dar, în schimb, repetă obsesiv și aproape identic mesajele pe care le aud în fiecare seară la Antena3.

Este electoratul care a constituit nucleul forte la votul de la referendumul din 2012, datorită, în primul rând, determinării de care dă dovadă. Un nucleu care după semnarea Pactului de coabitare a încetat să mai susțină PSD, trecând în rândurile electoratului dezamăgit. Însă, în prisma noilor confruntări electorale, și chiar în perspectiva unei confruntări finale cu Traian Băsescu și cu ”regimul” său, electoratul ”zombi” poate fi cu ușurință reactivat.

Până în aceste moment, stimulii utilizați de propaganda PSD pentru reactivarea electoratului ”zombi” sunt ruperea USL, apariția PMP, intrarea lui Traian Băsescu în campania electorală și acțiunile ANI și DNA.

PNL este prezentat ca fiind principalul vinovat pentru creșterea PMP și reinventarea lui Traian Băsescu ca politician. Mesajul lansat de Victor Ponta, imediat după mitingul PMP împotriva accizei, cum că adversarul a prins curaj, este edificator în acest sens: "Traian Băsescu și doamna Udrea au prins curaj. Ei iarăși cred că lumea a uitat cine a tăiat pensiile și salariile, cine i-a furat atâția ani pe oameni. Au încă un regim și un sistem puternic, cu propaganda, cu oameni cu bani care vor să îi ajute să rămână la putere. Ei sunt adversarii noștri și noi cu ei ne luptăm. Avem nevoie de toate forțele și de toți aliații." Cum PNL este perceput ca fiind principalul responsabil pentru ruperea USL, este evident cine este principalul responsabilul și pentru creșterea adversarilor în plan politic.

De asemenea, în mod paradoxal, PSD este principalul beneficiar al scorului electoral foarte mare pe care îl are acum PMP în sondaje. Prezența tot mai accentuată în campania electorală a președintelui Traian Băsescu constituie un stimul puternic pentru reactivarea electoratului ”zombi”. Dacă, după 9 decembrie 2012, Traian Băsescu apărea din postura de președinte, izolat de noua majoritate, fără nicio armă politică prin care să își pună în aplicare eventualele obiective politice, apariția și asumarea PMP ca ”partidul pe care îl susține și îl votează”, cu perspectiva de a deveni o forță electorală și de a-l nominaliza pe acesta pentru funcția de premier, constituie motive suficiente pentru reactivarea celor care își doresc ieșirea definitivă de pe scena politică a lui Traian Băsescu.

Nu în ultimul rând, acțiunile ANI împotriva candidaturii lui Mircea Diaconu și acțiunile DNA împotriva baronilor locali sunt utilizate ca stimuli pentru reactivarea și mobilizarea acestui electorat. Dacă sufletul lui Victor Ponta vibrează alături de toți cei care sunt sau au fost ”victime” ale procurorilor DNA – ”Eu vrea sa fiu foarte concret. Ne-am asumat liderii în ansamblul nostru. Mie în continuare mi se rupe sufletul de oamenii simpli din 2012, care au fost cercetați de către procurori în 2012”; Sebi Ghiță, prietenul de ”suflet” al premierului, îi invită pe toți cei care vor să sancționeze ”nedreptățile” comise acest regim să voteze în favoarea PSD, singurul partid care poate repara aceste nedreptăți –Dar nici nu vom închide ochii de frică atunci când vedem abuzuri și porcării și ilegalități. Noi, cei din partide, răspundem în fața oamenilor. Alegerile nu sunt între PICCJ, DNA, DIICOT, SRI, SIE, STS și alte entități cu 3-4 litere. Nu i-am văzut pe afișe. Oamenii își pun încrederea în primar, președinte, deputat, senator etc. Și, din patru în patru ani, pe ei îi sancționează prin vot”.

Din 1990 și până acum românii au fost mobilizați la vot din ”frică” de ceva. În anii `90 și `92 a fost frica de nou, de ceva necunoscut, așa că românii au preferat un comunism cu față umană. In anul 2000, frica de Vadim Tudor a mobilizat electoratul să aleagă răul cel mai mic, iar în anul 2004, frica de partidul stat al lui Adrian Năstase a generat mobilizarea electoratului în turul doi al alegerilor prezidențiale. În vara anului 2012 a funcționat ura, și, acum, în 2014 este utilizată din nou. Va reuși dreapta și Traian Băsescu să utilizeze din nou frica față de acapararea puterii totale în stat de către PSD ca un stimul electoral, în condițiile în care, marea majoritate a electoratului este mobilizată la urne prin ura față de dreapta și Traian Băsescu ?

Politicienii români au învățat în acești ani că emoțiile negative te ajută să câștigi alegerile. Așa este. Dar ce urmează după aceea? Poți să construiești și să dezvolți o țară construind numai pe emoții negative? Starea de fapt în care se află România în anul 2014 ne demostrează că odată ce ai câștigat alegerile utilizând emoții negtive, vei continua să le utilizezi și pentru a te menține la putere. Ca să obții lucruri pozitive pentru tine și pentru țara ta, trebuie să câștigi și să construiești folosind energia și emoțiile pozitive ale propriului popor. Lucru greu de făcut de actualii politicieni, de stânga sau de dreapta. Poate doar un independent, un om care a reușit să construiască un proiect folosind emoții pozitive, constructive, ar putea avea ceva șanse să reușească să strângă românii în jurul unui proiect de țară solid. Și, în felul acesta, să dea și României o șansă să se dezvolte. 

Cele mai citite

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă