În Centrul Vechi din Bucureşti poţi să vezi orice şi pe aproape oricine. Puşti romi în picioarele goale bătând mingea pe lângă maşini luxoase sau tinere dichisite înfigându-şi tocurile în nisipul străzilor aflate în veşnică reabilitare. Aerul pestriţ al zonei nu mai miră niciun bucureştean, iar turiştii se aclimatizează repede.
Totuşi, din când în când, Lipscanii mai pot surprinde.
În primele ore ale unei după-amiezi de sfârşit de noiembrie, în faţa Băncii Naţionale, răsuna un cântec pe versuri de Eminescu. „Saraaa pe deaal buuuciumul sunăă cu jaaaleee”, intona un bărbat bărbos, îmbrăcat într-o geacă jerpelită şi cu ochii aproape ascunşi sub cozorul unei şepci negre. Zvelt şi costeliv, arăta ca un călugăr în haine civile. Dar cântecul lui era unul cât se poate de laic: „Lângă salcââââm sta-vom noi noapteaaa întreaaagăă”.
Nu s-a ferit de poze. Nici să vorbească într-un reportofon: „Cânt pentru că-mi place şi pentru că supravieţuiesc„. Nu a evitat nici să se prezinte: îl cheamă Marian Nedelcu şi are 33 de ani. „Cânt de 15 ani de zile. Am cântat şi pe la metrou, dar acum nu mă mai lasă. Cânt şi în pieţe, peste tot”. A spus că tatăl său nu mai trăieşte, iar că mama sa e internată într-un azil. „Trăiesc cu chirie acum. Am încercat să mă angajez, dar am probleme şi cu sănătatea. Am mai lucrat cu ziua pe unde am mai apucat”, a mai spus.
Înainte să se întoarcă la cântat, a vrut să fie sigur că e înţeles: „Nu mă consider un cerşetor. N-am cerut ajutorul nimănui, am zis că pot să mă descurc singur. Consider că nu dăunez sănătăţii…ăăă, societăţii. Cine vrea să mă asculte, mă ascultă!”. Iar lumea îl asculta. În 5 minute a adunat 10 lei.
