0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialEinstein ar fi putut greşi: teoria relativităţii, pe cale de a fi...

Einstein ar fi putut greşi: teoria relativităţii, pe cale de a fi demontată

Cercetătorii celui mai mare laborator de fizică din lume au anunţat că au înregistrat anumite particule subatomice care s-au mişcat cu o viteză mai mare decât cea a luminii, relatează The Telegraph.

Dacă rezultatele cercetării se vor dovedi corecte, acestea vor distruge unul dintre stâlpii de rezistenţă ale Modelului Standard din fizică, al cărui rol este cel de a explica modul în care funcţionează universul.

Teoria relativităţii speciale a lui Einstein, propusă în 1905, afirmă că nimic nu se poate deplasa cu o viteză mai mare decât cea a luminii în vid.

Însă cercetătorii Laboratorului Naţional Gran Sasso din Italia afirmă că au descoperit neutrini, un tip de particule, mişcându-se cu o viteză mai mare de 299792 de km/s, care este viteza luminii. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul detectorului de particule numit OPERA, care detectează neutrinii care apar inclusiv în urma experimentelor laboratorului CERN de lângă Geneva, relatează sciencemag.org. Cercetătorii de la CERN ciocnesc particule de dimensiuni mai mari, iar în urma ciocnirilor, sar particule mult mai mici care trec prin orice, inclusiv prin corpul uman sau prin pământ. Dintre aceste particule fac parte şi neutrinii, a căror masă nu poate fi estimată.

Conform forbes.com, neutrinii au parcurs distanţa de 732 de kilometri dintre laboratorul CERN din Elveţia şi laboratorul subteran din Gran Sasso din Italia într-un timp mai scurt cu 60 de nano secunde faţă de cel pe care l-ar fi parcurs dacă s-ar fi deplasat cu viteza luminii.

Rezultatele cercetării au uluit lumea ştiinţifică, iar cercetătorii americani şi japonezi vor verifica rezultatele înainte de a confirma descoperirea.

Purtătorul de cuvând al cercetătorilor de la OPERA, Antonio Ereditato, a declarat: „Avem o mare încredere în rezultatele noastre. Am verificat de multe ori rezultatele pentru a găsi acele aspecte care le-ar fi putut vicia, însă nu am găsit nimic”.

Cu toate acestea, Antonio Ereditato a declarat că este prea devreme pentru a declara că teoria relativităţii este greşită. „Nu voi spune niciodată asta. În schimb, cercetătorii OPERA prezintă un caz curios care nu poate fi explicat, cerând comunităţii ştiinţifice să ajute la înţelegerea ei. Trebuie să declarăm ceva. Nu ar fi onest să ascundem rezultatele sub preş”.

„Aş fi cu adevărat liniştit în momentul în care se va ajunge la aceleaşi rezultate în cadrul unui experiment independent. Acesta este visul meu”, a declarat Ereditato pentru BBC.

Conform LA Times, Stephen Parke, un fizician american, a declarat că „dacă există particule care se pot deplasa cu o viteză mai mare decât cea a luminii, poţi, teoretic, să călătoreşti înapoi în timp. Aşa că poţi deveni propria ta bunică. Aşa cum vă imaginaţi, acest lucru ar putea crea anumite probleme”.

Cercetătorii sunt de acord cu faptul că dacă rezultatele vor fi confirmate, legile fizice vor fi regândite.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...
Ultima oră
Pe aceeași temă