Dupa ce Theodor Stolojan a renuntat la premierat, destule voci au presupus ca gestul va conduce, inevitabil, la destramarea acordului de coalitie dintre PSD si PDL. Dar PSD a ramas imperturbabil, acordand-i partenerului de coalitie ragazul necesar pentru a se lupta cu demonii sai interiori si acceptand, intr-un final, alternativa Emil Boc cu destula afabilitate. Nici nu ar fi avut motive de revolta fata de emergenta acestuia, Boc fiind un politician lipsit atat de experienta economica, cat si de credibilitatea si popularitatea lui Stolojan. Solutia a constituit, de fapt, o adevarata mana cereasca pentru tovarasii transformati in capitalisti care si-au asigurat, cu putine zile inainte de Craciun, jumatate din ministere, augmentandu-si in plus puterea detinuta in Parlament, CSM si Curtea Constitutionala gratie membrilor, respectiv simpatizantilor prezenti in aceste structuri.
Judecand dupa degringolada de saptamana trecuta, PDL nu se prezinta nicidecum intr-o forma atat de buna incat sa poata rezista neclintit potentialelor cerinte venite din partea celor mai agresivi si inventivi ministri pesedisti sau ale aliatilor acestora. PDL pare deocamdata compus dintr-o serie de factiuni galcevitoare, preocupate sa interpreteze fiecare in felul ei instructiunile venite de la Cotroceni sau, ocazional, determinate sa pretinda a nu fi auzit megafonul prezidential.
Indiferent de strategia si intentiile lui Basescu cu privire la noul guvern, evenimentele au luat, manifest, o alta turnura decat cele preconizate initial. Premierul dorit de domnia sa l-a lasat balta, preferand sa evite a fi distribuit pe post de yesman sau de tap ispasitor. Recent, Basescu a tensionat serios relatiile avute cu greii pedelisti, admonestandu-i, la mijlocul lunii decembrie, pentru a fi neglijat interesele de partid in favoarea celor private. Dupa doar o saptamana insa, a agreat includerea celor mai marcanti dintre ei in viitorul cabinet. Ramane de vazut daca portofoliul Dezvoltarii Regionale reprezinta o retrogradare a lui Vasile Blaga sau nu – cert este ca ministerul in sarcina caruia intra absorbtia fondurilor europene destinate modernizarii unei infrastructuri aflate in paragina necesita un om cat se poate de hotarat in fruntea sa.
PSD si PDL detin ambele ministere grele si campioane la cheltuieli, acestea urmand a fi ocupate complet de catre echipele fiecarui partid. Ca atare, principiul coalitiei ramane aplicat doar la nivelul mesei guvernamentale de sedinte. Va fi interesant de urmarit cat timp se va scurge pana cand ministerele vor cadea prada, pe rand, clientelismului favorizat de PSD de-a lungul anilor si reinstaurat partial deja acum doi ani, o data cu decizia sustinerii cabinetului minoritar al lui Tariceanu. O atentie sporita merita acordata de-acum si Ministerului Mediului, adjudecat de un protejat al lui Radu Mazare. Dat fiind ca mediul reprezinta unul dintre punctele-cheie aflate pe agenda UE, Romania se poate astepta la repercusiuni serioase daca fondurile destinate acestui domeniu vor disparea pe cai oculte, nefiind alocate, cu maxima transparenta, unor proiecte menite sa reduca intr-o masura notabila poluarea manifesta pe teritoriul intregii tari.
Noul guvern nu pare a sta sub auspicii tocmai bune. Emil Boc poate dispune de suficienta energie si tenacitate, dar ramane in esenta un personaj maleabil si, din pacate, aparent lipsit de o viziune concreta asupra drumului pe care ar trebui conduca tara. Daca se va multumi cu reactiuni in loc de actiuni, daca va enunta platitudini in speranta aplanarii nemultumirilor economice si sociale, are mari sanse sa bata rapid toate recordurile de impopularitate ale predecesorilor sai. Totusi, o asemenea soarta ingrata nu ii este neaparat predestinata – tine de domnia sa sa demonstreze ca dispune de coloana vertebrala si inflexibilitate fata de toate personajele seduse de ideea utilizarii parghiilor guvernamentale ca pe o extensie a afacerilor private, inclusiv fata de cele din randurile propriei formatiuni.
Dar nu intrebarea vizand sansa sau nesansa lui Emil Boc ramane cruciala, ci aceea referitoare la soarta partidului pe care il conduce: poate ramane intacta o formatiune nascuta artificial – satula, probabil, in buna parte si de superboss-ul ei deseori impulsiv si autocrat?! Dupa ce a fortat virajul catre dreapta al partidului, Traian Basescu i-a dictat acum alierea cu baronii stangii. Va rezista PDL tentatiei de revenire pe orbita PSD? Va fi capabil sa elaboreze si sa aplice riguros un set de principii etice? Isi va putea impune seful de stat complet autoritatea? Dupa nominalizarea lui Catalin Predoiu la Justitie, s-ar zice ca nu – Predoiu nu este nici independentul promis raspicat de catre pedelisti si nici cineva care sa se fi distins prin intransigenta la capitolul combaterii coruptiei la nivel inalt.
In putine luni de zile Traian Basescu se va gasi, cu mare probabilitate, confruntat din nou cu un conflict de interese similar de grav celui care a condus la ruperea aliantei cu Tariceanu. Cum prezidentialele bat la usa, exista insa imensa tentatie de a trece sub tacere noile probleme si scandaluri. Daca Basescu decide sa procedeze in asemenea maniera, atunci tara intreaga va sti ca zgomotoasa sa lupta dusa cu oligarhii liberali a fost una purtata mai curand din motive de ego si ambitii personale decat pentru un crez si o serie de convingeri de nestramutat.